Conecteaza-te cu noi

Actual

Ministerul Energiei elimină obligația păstrării confidențialității informațiilor obținute în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al Nuclearelectrica

Published

on

Potrivit noilor contracte de mandate revizuite de Ministerul Energiei, membrii Consiliului de Supraveghere nu mai sunt pot fi trași la răspundere pentru încălcarea obligațiilor de neconcurenţă. Se permit, astfel, conflicte de interes flagrante, susține Fondul Proprietatea prin intremediul unui comunicat de presă și citat de investenergy.ro.

Se prelungește provizoratul la companiile energetice din subordinea Ministerului Energiei . Până vor fi selectați administratori și supraveghetori în baza Ordonanței 109, într-un termen estimat de șefii de la minister de maxim 150 de zile, la Hidroelectrica și Nuclearelectrica rămân pe poziții tot membrii provizorii. Echipa condusă de ministrul Toma Petcu și-a pus în cap Fondul Proprietatea, care – în calitate de acționar minoritar la ambele societăți- se revoltă, acuzând acționarul majoritar de „intervenții nocive”, care sunt în contradicție cu normele guvernanței corporative. „Războiul” dintre cei doi acționari în ce privește situația de la Hidroelectrica se poartă la Tribunal. Reprezentanții Fondului Proprietatea sesisează repetarea situației de la Hidroelectrica și la Nuclearelectrica, Ministerul Energiei efectuând „modificări nocive” la contractele de mandat ale membrilor Consiliilor de Administrație. Ca urmare, Fondul Proprietatea a transmis un comunicat prin care își exprimă „dezaprobarea categorică și îngrijorările majore în privința celor două noi puncte propuse de către Ministerul Energiei pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acționarilor Nuclearelectrica, programată pe 24 august 2017”.

“Ambele puncte se află în contradicție flagrantă cu normele guvernanței corporative și este de așteptat să aibă un impact negativ asupra performanței Nuclearelectrica, precum și asupra valorii acțiunii acestei companii listate la bursă. Consiliul de Supraveghere interimar al Nuclearelectrica urmează să fie schimbat cu un alt Consiliu cu mandat scurt de patru luni, în ciuda faptului că data expirării mandatului membrilor Consiliului actual era cunoscută de toți acționarii de luni întregi”, semnalează Fondul Proprietatea. Astfel, contractele de mandat propuse pentru noul Consiliu interimar sunt revizuite, fiind eliminate obligații cheie ale membrilor Consiliului, care făceau parte din contractele de mandat anterioare. Potrivit noilor contracte, membrii Consiliului nu mai sunt pot fi trași la răspundere pentru încălcarea obligațiilor de neconcurenţă, permițând, astfel, conflicte de interes flagrante. Mai mult, ei nu mai sunt obligați sa păstreze confidențialitatea informațiilor obținute în calitate de membru al Consiliului de Supraveghere al Nuclearelectrica, se menționează într-un comunicat transmis de Fondul Proprietatea.

În opinia acționarului minoritar, această situație creată de Ministerul Energiei sporește în mod vizibil riscul unor potențiale practici de corupție și abuzive la Nuclearelectrica. În plus, pune în pericol performanța companiei, deoarece poate influența valoarea acțiunilor companiei cotate la bursă, precum şi încrederea investitorilor în viitorul companiei datorită lipsei de responsabilitate și transparență.

Advertisement

Johan Meyer, Co-CEO și Co-Manager de Portofoliu al Fondului Proprietatea, a declarat: „Având în vedere repetarea situației similare de la Hidroelectrica, efectuarea unor modificări nocive la contractele de mandat ale membrilor Consiliilor pare să fie o practică comună a Ministerului Energiei. Încă o dată, un alt consiliu interimar cu contracte de mandat modificate pentru a fi cat mai permisive, care îngăduie membrilor Consiliului să-și păstreze poziții similare în alte companii energetice, inclusiv concurente, și care elimină dispozițiile privind confidențialitatea, pare să fie modalitatea Ministerului Energiei de a se abate de la legislația privind guvernanta corporativa și, de a urmări probabil alte interese. Această situație ridică îngrijorări serioase cu privire la responsabilitatea membrilor Consiliilor din sectorul energetic de a acționa în interesul companiei și de a nu-și folosi pozițiile de conducere în companii precum Nuclearelectrica și Hidroelectrica pentru a deservi alte interese decât cele ale companiilor respective”.

Oficialii FP insistă că Nuclearelectrica are nevoie urgentă de un Consiliu de Supraveghere puternic, responsabil, cu mandat pe durată completă, pentru a ajuta la gestionarea provocărilor și oportunităților cu care se confruntă compania.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions