Conecteaza-te cu noi

Actual

Ministerul Energiei vrea revocarea unor membri ai Consiliului de Administraţie de la Oil Terminal

Published

on

Ministerul Energiei a cerut convocarea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor Oil Terminal Constanţa, în calitate de acţionar majoritar, propunând pe ordinea de zi revocarea unor membri ai Consiliului de Administraţie, arată un document transmis luni de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Ministerul Energiei, care deţine 59,62% din capitalul social al companiei, a solicitat astfel convocarea adunării generale ordinare a acţionarilor, având pe ordinea de zi: ”revocarea unor membri ai Consiliului de Administraţie de la societatea Oil Terminal” şi ”numirea membrilor provizorii ai Consiliului de Administraţie de la societatea Oil Terminal pe locurile rămase vacante” în urma revocării de la punctul 1, arată documentul citat de News.ro.

În aceeaşi şedinţă se va stabili durata mandatului membrilor provizorii ai Consiliului de Administraţie, precum şi remuneraţia membrilor provizorii ai consiliului.

Oil Terminal a înregistrat un profit net de 11,41 milioane lei în primul semestru al acestui an, în scădere cu aproape 22% faţă de prima parte a anului trecut, de 14,55 milioane lei.

Advertisement

Veniturile din exploatare au atins 76,8 milioane lei, în scădere cu circa 3% faţă de primele şase luni ale anului anterior.

Oil Terminal Constanţa are o capacitate de depozitare de circa 1,5 milioane metri cubi şi este cel mai mare operator pe mare din portul Constanta, specializat în manipularea ţiţeiului, produselor petroliere, petrochimice lichide şi alte produse finite sau materii prime lichide pentru import, export şi tranzit.

Principalii competitori pe piaţă internă ai Oil Terminal sunt: terminalul din Portul Midia, exploatat de Rompetrol Rafinare, terminalul Unicom-Oil Terminal din Galaţi, Frial SA Constanţa şi Minmetal SA Constanţa.

Compania Oil Terminal Constanţa (simbol bursier OIL) este controlată de Ministerul Energiei, care deţine 59,62% din acţiuni, şi are aproape 1.000 de angajaţi.

Societatea Oil Terminal este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 85,03 milioane lei (18,9 milioane euro).

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions