Connect with us

Actual

Ministerul Transporturilor promite investiții de peste 102 milioane de lei în Portul Medgidia

Mihaela Tîrpan

Publicat

la

Ministerul Transporturilor a elaborat un proiect de Hotărâre pentru aprobarea indicatorilor tehnico – economici ai obiectivului de investiţii “Modernizare şi extindere capacitate de operare în portul Medgidia”, proiect de 102,31 milioane lei, inclusiv TVA (21,6 milioane euro).

”Valoarea investiţiei este 102.315.784 lei, inclusiv TVA, echivalentul a 21.532.458 euro (la cursul Inforeuro stabilit de către Comisia Europeană pentru lunamai 2019, 1 euro = 4,7517)”, arată documentul.

Studiul de fezabilitate pentru obiectivul de investiţii a fost avizat în Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe în luna iulie a acestui an.

”Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020 şi alocaţii bugetare, prin bugetul Ministerului Transporturilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, conform programelor de investiţii publice aprobate potrivit legii. Activităţile de încărcare/ descărcare derulate în portul Medgidia privesc în special produsele de carieră balastieră, materiale de construcţii, cereale şi fier vechi. În ultimii cinci ani, operatori portuari şi-au manifestat interesul de a închiria platforme portuare în portul Medgidia şi ale căror intenţii, din diverse motive, în special infrastructura deficitară şi lipsa facilităţilor portuare, nu au fost materializate în contracte încheiate cu Administraţia Canalelor Navigabile. Corespondenţa purtată s-a concretizat în chestionare completate de aceştia, care au evidenţiat un trafic potenţial suplimentar, în cazul în care infrastructura necesară ar fi disponibilă ”, arată proiectul consultat de News.ro.

Lucrările propuse a fi realizate contau în: finalizarea danelor de operare nr. 16, 17 şi 18; modernizarea şi consolidarea fronturilor de acostare tip Duc. D’Albi, amonte şi aval de intrarea în port; reabilitarea/modernizarea platformelor portuare; reabilitarea şi dotarea danei de pasageri cu două pontoane de acostare pentru nave pasageri, cu pasarele de acces la cheu pentru călători şi marfă; reabilitarea sistemului de legare nave şi de protecţie cu apărători de cheu a tuturor danelor din port; asigurarea sistemului de colectare ape de suprafaţă de pe platformele portuare; modernizarea clădirii Gara Fluvială şi a anexei sociale (termoizolare, reabilitare a hidroizolaţiei, lucrări de tâmplărie, reabilitarea reţelei de alimentare cu apă, canalizare, energie electrică şi termică).

De asemenea, conform aceluiași document, Administraţia Canalelor Navigabile a realizat un studiu de fezabilitate pentru modernizarea şi extinderea capacităţii de operare a portului, ţinând cont de limitările fizice ale infrastructurii portuare existente. În urma studiului a rezultat faptul că nu sunt necesare obiecte noi a fi realizate, ci doar reabilitarea/modernizarea infrastructurilor existente, astfel încât Portul Medgidia să poată fi exploatat în condiţii optime şi de siguranţă.

Obiectivul de investiţii “Modernizare şi extindere capacitate de operare în portul Medgidia” este inclus în Master Planul General de Transport al României, aprobat prin HG nr. 666/2016 şi este prevăzut la finanţare în perioada 2014 – 2020.

Portul Medgidia este amplasat la km 37+410 (27+000 navigabil) pe Canalul Dunăre-Marea Neagră. Suprafaţa acvatoriului portuar este de 19 ha, iar suprafaţa platformelor portuare inclusiv drumurile de incintă este de 18 ha. Portul Medgidia are 24 de dane.

Portul Medgidia este inclus în reţeaua de transport de interes european (TEN-T).

Comments

comments

Actual

Incendiu la un spital din Craiova. Trei cadre medicale au sărit de la etaj și și-au rupt picioarele

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Un incendiu a izbucnit, luni seară, la Spitalul de Psihiatrie din Craiova, iar 18 pacienţi şi cinci cadre medicale s-au autoevacuat, un alt pacient fiind scos de pompieri. Trei cadre medicale au fost transportate la spital cu fracturi, arată primele informaţii oferite de ISU Dolj, informează News.ro. Cei trei medici au sărit de la etajul unul al spitalului pentru a se salva și în acest fel și-au rupt picioarele.

„Incendiu la Spitalul de Psihiatrie din spatele Parcului Romanescu. La fața locului au fost trimise doua subunități de intervenție, Detasamentul 1 și 2 Pompieri Craiova cu 6 autospeciale de lucru cu apă și spumă, 2 autospeciale de lucru la înălțime, o descarcerare grea și o ambulanță tip B. La sosirea echipajelor la locul intervenției, au fost găsiți 18 pacienți și 5 cadre medicale autoevacuate, un pacient fiind evacuat de salvatori. Trei cadre medicale care au suferit fracturi au fost transportate la spital”, au precizat reprezentanții ISU Dolj.
Sursa: stiripesurse.ro; sursa foto: g4media.ro

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Percheziții într-un dosar de furt calificat. Doi bărbați au fost reținuți

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Doi bărbați din județul Constanța au fost reținuți sub acuzația comiterii infracțiunii de furt calificat.

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat, polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au identificat 3 bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 28 de ani, bănuiți de comiterea faptei.

Din cercetări a reieșit faptul că, la data de 4 martie a.c., bărbații ar fi pătruns în incinta unei societăți comerciale din Murfatlar, de unde ar fi sustras 12 acumulatori de la utilajele de tip excavator, 100 de metri liniari de cablu de sudură cu patru fire, precum și mai multe piese metalice.

La data de 7 martie a.c., sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, polițiști din cadrul S.R.P.T., cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale al I.P.J. Constanța, au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, ocazie cu care au fost descoperite bunuri cu valoare probatorie.

De asemenea, polițiștii au recuperat 600 de kilograme de fier (piese metalice provenite de la utilajele agricole), pe care bărbații l-ar fi predat la un centru de deșeuri fier vechi.

Doi dintre bărbați sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, aceștia fiind reținuți pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi au fost prezentați instanței de judecată, care a admis măsura arestului preventiv pentru unul dintre bărbați, respectiv măsura controlului judiciar pentru celălalt.

Cel de-al treilea bărbat este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

OFICIAL! A fost eliminată restricția de vârstă pentru vaccinul AstraZeneca

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

În urma recomandărilor Grupului Științific și Medical din cadrul Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, a Ministerului Sănătății și a Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), s-a luat decizia renunțării la limita de vârstă pentru administrarea vaccinului produs de compania AstraZeneca. Măsura vine ca urmare a apariției noilor date științifice, a experienței și deciziilor altor state europene, precum și a recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) pentru prevenirea infectării cu virusul SARS-CoV-2, sens în care vaccinul AstraZeneca poate fi administrat adulților cu vârsta peste 18 ani, conform rezumatului caracteristicilor produsului. Vaccinul determină sistemul imunitar al organismului să producă anticorpi și globule albe specializate care acționează împotriva virusului, oferind astfel protecție împotriva COVID-19. Pentru imunizare, se administrează două doze de vaccin, după un interval cuprins între 4-12 săptămâni de la prima doză.

Info Background Agenția Europeană a Medicamentului a recomandat, la 29 ianuarie 2021, acordarea autorizației condiționate de punere pe piață pentru vaccinul împotriva COVID-19, dezvoltat de compania AstraZeneca. Comitetul pentru medicamente de uz uman (CHMP) din cadrul EMA a evaluat datele privind calitatea, siguranța și eficacitatea vaccinului și a recomandat prin consens acordarea de către Comisia Europeană a autorizației condiționate de punere pe piață. Vaccinul AstraZeneca este al III-lea vaccin împotriva COVID-19 disponibil pentru derularea

campaniilor de vaccinare în statele membre ale Uniunii Europene și, implicit, în România.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: