Connect with us

Politica

Ministrul Agriculturii: Din 15 octombrie începe plata subvenţiilor pentru fermieri

Mihaela Tîrpan

Publicat

la

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a anunţat sâmbătă seara la Iaşi că începând cu 15 octombrie va începe plata subvenţiilor pentru fermieri, îndemnându-i totodată pe reprezentanţii APIA să-i sprijine pe agricultori pentru ca aceştia să nu facă multe drumuri pentru încasarea banilor, potrivit Agerprs.ro.

Petre Daea a fost prezent vineri seară în comuna ieşeană Leţcani, la un târg agricol, el susţinând în faţa agricultorilor că de la jumătatea lunii octombrie va începe plata subvenţiilor către fermieri.

“Suntem singura ţară a Uniunii Europene care a încheiat procedura de depunere a cererilor până la 15 mai. Au fost solicitări din alte ţări, s-a dat de către comisar o prelungire a termenului de depunere a cererilor. Noi le-am comunicat clar că România doreşte şi poate să încheie această operaţiune la 15 mai. De ce? Primul motiv a fost acela ca să putem da subvenţiile la timp. Doi, pentru a putea intra în control într-o perioadă rezonabilă şi agronomic justificată. Suntem gata de control, aşa cum am stabilit, de pe data de 1 octombrie. Vă spun foarte clar că de pe data de 15 vom începe primele plăţi ale subvenţiilor”, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

El le-a spus fermierilor că a avut discuţii cu şefii APIA şi că le-a cerut să se preocupe de plăţile către agricultori, pentru ca aceştia din urmă să nu facă multe drumuri pentru a însa banii.

“Agenţia de Plăţi este o agenţie care plăteşte, le-am spus colegilor ca atunci când intră în instituţie şi se aşează pe scaunul de lucru, indiferent în ce birou, să se gândească ce plăteşte în ziua respectivă şi cui. Anul acesta şi de aici încolo, fermierii trebuie să ştie că nu vor bate la uşile instituţiilor pentru a lua banii, ci vor bate o singură dată pe an, atunci când vor depune cererile”, a adăugat ministrul Agriculturii.

Comments

comments

Politica

Mesajul consilierului județean Marian Crușoveanu de Ziua Armatei Române

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Consilierul județean Marian Crușoveanu, alături de mai mulți colegi din PNL, a depus astăzi o coroană de flori în cinstea ostașilor români, la Monumentul Eroilor din Murfatlar. Cu această ocazie, liderul liberal a adresat un mesaj cu ocazia Zilei Armate Române.

„Alături de colegii mei, Bogdan Bola și George Niculescu, am depus, astăzi, o coroană de flori, în cinstea ostașilor români, la Monumentul Eroilor din Murfatlar. Ziua Armatei este, pentru noi toți, un prilej prin care glorificăm sacrificiul militarilor pentru păstrarea independenței și a integrității naționale. Ne înclinăm, cu respect și prețuire, în fața militarilor români, care, prin sacrificiul lor, poartă cu mândrie drapelul, în teatrele de operațiuni, îndeplinind, cu profesionalism și dăruire, misiunile încredințate. Libertatea, idealul național și integritatea națională au fost îndeplinite, cu prețul sacrificiului ostașilor români. Cu ocazia Zilei Armatei, urez militarilor români și tuturor celor care activează în domeniul militar, la mulți ani și felicitări pentru devotamentul față de țară!“, a declarat Marian Crușoveanu.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Adrian Stoian, noul președinte al PMP Mangalia

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Ca urmare a demisiei lui Petru-Mihai Crăciun din funcția de președinte al PMP Mangalia, Adrian-Ionel Stoian a fost numit președinte interimar al acestei organizații. PMP face precizarea că până acum Adrian Stoian a ocupat funcția de vicepreședinte al PMP Mangalia și are o vastă implicare în desfășurarea campaniilor electorale, „fapt pentru care avem convingerea că din noua funcție de președinte al PMP Mangalia va motiva, atât organizația, cât și electoratul să promoveze proiectele propuse de candidații PMP la alegerile parlamentare.“

„Cea mai bună urare pe care o pot face domnului Adi Stoian odată cu numirea în funcția de președinte interimar al PMP Mangalia nu poate fi „bun venit“, el fiind deja în organizație, ci este: „mișcăm Mangalia“. Mult succes, Adi Stoian!”, a declarat Claudiu-Iorga Palaz, președintele PMP Constanța.

Comments

comments

Continuă să citești

Politica

Val de demisii din PSD Constanța. Viceprimarul Babu și directorul CT Bus Bogdan Niță au plecat din partid

Tatian Iorga

Publicat

la data de

Scris de

Continuă valul de demisii din PSD Constanța. După plecarea lui Făgădău, alți doi membri importanți vor pleca. Este vorba de viceprimarul Dumitru Babu, directorul CT Bus Constanța, Bogdan Niță, dar și fostul consilier local Valentin Gabriel Pârvulescu.

„E doar decizie pur personală. Nu e ca un afront sau viscerală. Nu plec pentru a mă înscrie în alt partid.“, a declarat Bogdan Niță pentru Ordinea.ro.

Potrivit unor surse, din PSD Constanța au plecat peste 20 de persoane.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: