Conecteaza-te cu noi

Politica

Ministrul Economiei anunță lansarea schemei de DESPĂGUBIRE pentru HoReCa. Cât primesc firmele afectate de pandemie

Published

on

Pentru firmele afectate de pandemie, Claudiu Năsui, ministrul Economiei din Guvernul Cîțu anunță despăgubiri, în conformitate cu cifrele contabile raportate.

Schema de despăgubire – așa cum a fost denumită de ministrul Nădui – va fi lansată pe 29 iunie.

Iată mesajul șefului de la Economie, anunț în care veți regăsi și tot ceea ce trebuie făcut pentru accesarea banilor de la Guvern.

Marți, 29 iunie, lansăm schema de despăgubire pentru industria HoReCa.
S-a discutat mult despre această măsură. Am avut foarte multe întâlniri cu mediul de afaceri și cu specialiști pentru a pune la punct această schemă.
Statul român a oprit temporar activitatea mai multor firme în perioada pandemiei. Nu mai intrăm în amănunte. E bine că ne revenim la normal cât mai repede. Dar totuși, statul a fost mereu acolo pentru a-și lua partea prin multe taxe și impozite când acestor firme le-a mers bine. Acum trebuie să fie acolo și la greu, mai ales atunci când acel greu este impus de stat.
Firmele vor primi despăgubire 20% din diferența între cifra de afaceri din 2020 și cea din 2019.
Procedura de aplicare este simplă și 100% online.
Birocrația este redusă la maxim. Nu e nevoie decât de maxim 3 documente:
1. un raport făcut de un expert contabil, care să certifice cifra de afaceri aferentă codului CAEN.
2. autorizația de funcționare pentru 2019 și 2020, dacă acestea nu sunt emise de ministerul economiei, antreprenoriatului și turismului.
Pentru prima dată în istoria României, programul este făcut în așa fel încât să fie imposibil de manipulat de către politicieni sau funcționari. Acesta este și unul dintre motivele pentru care unii sunt supărați. Erau obișnuiți să poată alege ei cine primește și cine nu primește bani publici. Nu de alta, dar niciodată nu e buget suficient pentru toți. Și atunci intervin „criteriile de selecție”. Câteodată a fost „primul venit, primul servit”, alteori a fost un criteriu arbitrar. Stop. De data aceasta nu vom mai face așa. Toți cei care aplică și sunt eligibili vor primi bani.
Ce se întâmplă dacă cererile depășesc bugetul maxim alocat? Vom plăti pe toată lumea proporțional din acel buget maxim. Deci nimeni nu va fi lăsat în urmă.
Nu mai contează când aplică o firmă. Nu mai apare cine-știe-ce criteriu dubios de selecție. Nu mai este nevoie să se înghesuie nimeni în primele ore ale perioadei de înscriere. Și nu mai trebuie nici să aștepte până în ultimul moment să afle o informație din sistem. Totul este deschis și transparent, așa cum este normal să fie.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions