Conecteaza-te cu noi

Politica

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, mesaj pentru angajaţii români

Published

on

În cursul zilei de azi, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a postat pe pagina de Facebook un mesaj prin care încearcă să încurajeze angajaţii care sunt nevoiţi să ajungă la serviciu. Ea a spus că sunt domenii în care activitatea nu poate fi întreruptă, iar pentru acestea a căutat soluţii.  De asemenea, a spus că oamenii trebuie să aibă locuri de muncă, iar firmele trebuie să continue să funcţioneze ca să plătească salarii angajaţilor.

Iată mesajul  postat pe pagina de Facebook a Violetei Alexandru:

“Vreau să știe toți partenerii noștri că am citit toate adresele, toate sugestiile, toate solicitările primite. Primele măsuri vor fi luate foarte curând și răspund nevoii de a oferi măsuri de sprijin pentru angajații acelor companii care au intrat într-o situație dificilă cauzată de efectele economice ale epidemiei de Coronavirus. #somajtehnic

Am terminat și normele metodologice pentru aplicarea legii privind zilele libere. Am apreciat mult mesajele celor care mi-au spus că înțeleg faptul că zilele libere se vor acorda celor a căror activitate nu se poate desfășura de la domiciliu/în regim de telemuncă. Pentru că trebuie să muncim în continuare, cu asigurare tuturor măsurilor de protecție posibile. Oamenii trebuie să aibă locuri de muncă, firmele trebuie să continue să funcționeze ca să plăteasca salarii angajaților. M-am bucurat când am văzut că s-a înțeles acest lucru.

Advertisement

Sunt domenii în care activitatea nu poate fi întreruptă. Pentru acestea, cu un efort financiar considerabil, pentru că zilele libere sunt mult mai multe decât cele la care s-a gândit legiuitorul (anume condiții meteo care determină închiderea școlilor) am gândit soluții. Le mulțumesc tuturor celor care, în condiții de maximă protecție, își continua activitatea. România nu se poate închide, fiecare dintre noi și noi toți avem nevoie de resurse. Ele vin când se muncește în România, în program flexibil, de la domiciliu, în telemuncă.

Toți partenerii noștri, toți românii, trebuie să știe că nu trec singuri prin această perioadă dificilă. Inițiativa Premierului ca Guvernul să vină imediat în sprijinul celor aflați în carantină și care nu se pot ocupa de procurarea alimentelor de bază, mi se pare atât de simplă și de bună. Este un Guvern căruia îi pasă.

Am câteva nopți cu puțin somn și zile în care am interacționat (cu măsuri de protecție) cu mulți oameni care au avut nevoie de mine. Pentru ei, pentru fiecare, nu mai simt oboseala. Vom trece împreună și prin această încercare.”, a scris Violeta Alexandru.

Foto: Facebook Violeta Alexandru

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions