Connect with us

Societate

Ministrul Sănătății cere DEMITEREA șefei de la Neurologia Spitalului Județean Constanța: “Este dezastru”

Mihaela Tîrpan

Publicat

la

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a cerut demiterea asistentei şefe de la Secţia de neurologie şi a celei de la Unitatea de Primiri Urgenţe, în urma unei vizite pe care a efectuat-o inopinat, în noaptea de duminică spre luni, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Sf. Apostol Andrei” din Constanţa.

Ministrul a spus, la finalul vizitei care a durat aproximativ o oră, că la Secţia de neurologie a găsit “dezastru, mizerie, debandadă, o lipsă de organizare totală”.

“Am fost pe secţiile de neurologie, cardiologie şi pediatrie. Secţia pediatrie este cea mai în regulă, din punct de vedere a colectării deşeurilor periculoase, a aspectului general de curăţenie, existenţa dezinfectanţilor la intrare şi la ieşire din secţie. Dezastru este în Secţia neurologie. Dezastru, mizerie, debandadă, o lipsă de organizare totală. De remarcat că în toate cele trei secţii lipsesc la intrare materialele de protecţie, echipamentele de protecţie, dar, repet, Secţia neurologie nu este în regulă. (…) În primul rând, la intrarea în secţie nu există dezinfectanţi, în toate saloanele pe care le-am văzut, în sălile de tratament erau nişte prosoape în loc de prosoape de hârtie, care pe lângă că erau prosoape din material, erau şi murdare. Într-un salon care era gol, deci ar fi trebuit să fie curat, aşteptând să primească bolnavii, pardoseala era mizerabilă, era un suport pentru perfuzie, era cu pete de sânge, necurăţat, astea sunt chestiuni care ţin de siguranţa pacientului şi de calitatea îngrijirilor”, a afirmat Sorina Pintea potrivit agerpres.

Ea a menţionat că povestea cu “merge şi aşa” nu o mai tolerează.

“Am propus schimbarea asistentului şef de pe Secţia neurologie. Dar, în general, directorul de îngrijiri al spitalului are nevoie de un avertisment, pentru că trebuie să supravegheze aceste aspecte. (…) Povestea cu merge şi aşa eu nu o mai tolerez”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Soluții pentru aglomerația din sezonul estival

Sorina Pintea a discutat şi cu aparţinători ai pacienţilor aflaţi la UPU, aceştia reclamând că se aşteaptă prea mult pentru preluarea bolnavilor de medici şi că nu primesc informaţiile necesare. Referitor la timpii mari de aşteptare la UPU, ministrul a precizat că până la începerea sezonului estival vor trebui găsite soluţii în acest sens.

“Vom grăbi puţin deschiderea secţiei exterioare de la Năvodari, pentru a putea crea un debuşeu acolo, camera de gardă şi cu siguranţă vom detaşa câţiva medici astfel încât să putem acoperi câteva linii de gardă aici, la UPU. Este inuman ce se întâmplă vara, cu siguranţă este nevoie de spaţiu până se va construi o nouă Unitate de Primiri Urgenţe sau, mă rog, extinderea şi va trebui să găsim altfel de soluţii. Şi soluţiile sunt debuşeul, Năvodariul, eventual încă un centru de permanenţă în Mangalia. Până la începerea sezonului estival va trebui să găsim soluţii”, a subliniat Pintea.

Un pic mai bine la Constanța

Comparativ cu rezultatele vizitelor pe care le-a făcut la alte spitale din ţară, ministrul Sănătăţii a spus că faţă de Spitalul Judeţean Ploieşti, la cel din Constanţa este “un pic mai bine”, dând totodată drept exemplu pozitiv spitalul din localitatea Gherla.

“Faţă de Ploieşti, mai bine, din punct de vedere al curăţeniei, parcă un pic mai bine (la SCJU Constanţa – n.r.). Dar am vizitat în weekend două spitale mici, care m-au surprins. E adevărat, nu era afluxul de pacienţi, iar unul era nerenovat, dar atât de curat şi atât de bine organizat, atât de bine etichetat şi aranjat totul, că nu mi-a venit să cred. Este spitalul din Gherla”, a afirmat Sorina Pintea.

Comments

comments

Societate

Turcia: Cel puțin 21 de persoane au murit în urma cutremurului de 6,8 grade

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În urma cutremurului de 6,8 grade, care a zguduit în cursul serii trecute provincia estică turcă Elazig, cel puțin 21 de persoane și-au pierdut viața, iar alte 1.015 au fost rănite, potrivit ziarului Daily Sabah. 

La ora actuală, se fac eforturi pentru salvarea a 36 de persoane despre care se crede că sunt sub moloz în diferite zone din Elazığ.

Ziarul Daily Sabah precizează că, la scurt timp după cutremurul inițial, provincia a fost zguduită de cel puțin 228 replici, multe cu magnitudinea peste 4.

Cutremurul s-a simțit și în nordul Siriei și al Irakului. De asemenea, potrivit media locale din Liban, cutremurul a fost simţit şi în oraşele Beirut şi Tripoli.

Ministrul Apărării Naționale a declarat că armata este gata să intre în acțiune, dacă este nevoie.

La scurt timp după cutremur, oficialii au declarat că sute de camioane care transportau ajutor umanitar, inclusiv mâncare, medicamente, pături și corturi au fost trimise în Elazığ și provinciile vecine. Mii de echipaje de căutare și salvare, precum și personal medical au fost, de asemenea, trimise în zonă.

Foto: Daily Sabah

 

Comments

comments

Continuă să citești

Societate

Adrian Bîlbă, director general al CMSN Constanța, despre gâsca cu gât roșu

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Gâsca cu gât roşu cuibăreşte în Siberia, unde îşi construieşte cuibul pe sol aproape de cele ale bufniţelor de zăpadă sau şoim călător, păsări agresive care le protejează astfel cuiburile de atacul vulpilor polare.

Din octombrie pleacă spre sud și ajunge și la noi. Zboară liniștită fiind ocrotită pe plan internaţional prin Convenţia pentru Conservarea Vieţii Sălbatice şi a habitatelor Europene (Berna -1979, semnată de România în 1993). Migrează pe traseul Kazakhstan, Ucraina și iernează în șesul României și Bulgariei mai ales de când cultivăm porumb în zonele umede. Firește că nu este singura rută de migrare, în principiu ele aleg sudul unde să găsească și liniște, hrană și apă.

”Această migrație pe litoralul românesc, prezentă la iernare a determinat autoritățile europene și pe cele autohtone să interzică construcții litorale, inclusiv șosele de coastă – cum a fost cazul celei din Constanța. Dealtfel nici în restul Europei nu se mai permit astfel de investiții, dar acolo au fost deja făcute în mare parte din anii anteriori.”, a precizat directorul general al Complexului Muzeal de științe ale Naturii, Adrian Bîlbă. 

Un program european de protecție a acestor păsări, împreună cu altele – în special prădători – permite SOR – Societății Ornitologice Române, să le monitorizeze, iar autorităților române să ia măsuri de protecție, respectiv subvenții pentru cei care își cultivă porumbul fără pesticide și lasă ceva și pentru gâște după recoltare.

Este bine că protecția păsărilor migratoare unește eforturile mai multor țări și creează premizele unei educații de mediu, de a înțelege responsabilitatea pe care o avem. Din păcate unii nu înțeleg această responsabilitate și le braconează noaptea când sunt la odihnă, așa cum a fost cazul unui brăilean – din fericire prins cu ajutorul unui dispozitiv de urmărire montat pe unul dintre picioarele păsării.

Comments

comments

Continuă să citești

Societate

(Video) Proiecții de filme educative la Delfinariul Constanța. Vezi când au loc

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

În fiecare week-end, de la ora 13,00 sunteți așteptați la sala de conferințe a Delfinariului din Constanța, pentru a viziona proiecții de filme educative- științifice.

Potrivit directorului general, Adrian Bîlbă, filmele documentare care vor fi prezentate sunt atât pentru copii, cât și pentru adulți și au o mulțime de elemente de atractivitate.

Ele vor fi despre urși, lupi, câini și diferite alte animale sălbatice, precum și despre fenomene meteo extreme și despre stele.

Intrarea este liberă.

În fiecare weekend de la ora 13,00 vă așteptăm la Delfinariu cu proiecții de filme educative- științifice, intrarea este liberă.

Publicată de Delfinariu Constanta pe Joi, 23 ianuarie 2020

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: