Conecteaza-te cu noi

Actual

Ministrul Sorin Cîmpeanu își dorește revenirea la trimestre

Published

on

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, își dorește schimbarea structurii anului școlar și revenirea la trimestre.

Într-o intervenție la postul de televiziune Antena 3, ministrul a precizat că trecerea la trimestre este o probabilitate.

”Este vorba de o posibilă propunere pe care Ministerul Educaţiei o susţine. O structură de an şcolar va putea veni doar după consultarea cu cei interesaţi – în primul rînd elevi, profesori şi părinţi.”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Ministrul a adus totodată şi câteva argumente în favoare revenirii la trimestre în loc de semestre şcolare.

Advertisement

”Împărţirea pe trimestre este o poziţionare naturală inclusiv din perspectiva vacanţelor intertrimestriale. Am putea avea o vacanţă de 17 zile în perioada sărbătorilor de iarnă, care separă primul trimestru de cel de-al doilea şi o altă vacanţă de 12 zile, în perioada sărbătorilor Pascale, care să cuprindă care să cuprindă şi sărbătorile ortodoxe şi pe cele catolice.

Împărţirea pe trimestre permite o mai bună organizare a materiei, dar şi o evaluare formativă şi sumativă mai coerentă. Este important să însoţim această schimbare de formă (de structură de an şcolar) de schimbări de conţinut din perspectiva evaluărilor.

În al treilea rând, cele trei trimeste sunt împărţite de fapt în unităţi de învăţare, de 6-7-8 săptămâni în care putem intercala vacanţe. De exemplu, în luna octombrie se poate intercala la final o vacanţă de o săptămână pentru toţi elevii, nu numai pentru cei din învăţământul primar, ci şi gimnazial şi liceal. De asemenea, luăm în considerare şi o vacanţă de o săptămână în luna februarie.”, a explicat ministrul Educaţiei

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions