Conecteaza-te cu noi

Actual

Ministrul Transporturilor, despre accidentul de la Fetești: “Se pare că mecanicul a adormit și era băut”

Published

on

Mecanicul trenunului de marfă care a lovit o altă garnitură staționată, în stația Fetești, jud. Ialomița, ar fi adormit și ar fi fost sub influența alcoolului, a spus, joi dimineața, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă. De asemenea, sistemul care ar fi trebuit să frâneze trenul nu funcționa.

Întrebat ce ar fi cauzat accidentul feroviar de la Fetești, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a spus, joi dimineața, la Antena 3, că, cel mai probabil, conductorul trenului a adormit la volan și se afla sub influența alcoolului.

„Vreau să transmit un semnal destul de clar către acești operatori de marfă din zona privată, pentru că, în fine, de la stat a mai rămas un singur operator, că nu se mai pot juca cu siguranța pe sistemul feroviar. Un tren de marfă a intrat în spatele altui tren trecând peste toate semnalele. Din primele informații pe care le avem de la fața locului, sistemul de siguranță automat care ar fi trebuit să frâneze trenul nu era funcțional. Ancheta o să spună de ce, o să primim chiar o primă informare chiar în cursul zilei de astăzi. Lucrurile nu erau în regulă nici cu mecanicul de locomotivă. Din ce am înțeles, da (ar fi adormit – n.r.), dar o să stabilească ancheta. Înțeleg că era și sub influența alcoolului”, a spus Cătălin Drulă.

Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că magistrala București – Constanța este blocată în stația CF Fetești, pe ambele sensuri de circulație, din cauza tamponării celor două trenuri private de marfă.

„Menționăm faptul că un tren privat de marfă, care era garat la linia II, în stația CF Fetești, a fost tamponat de un al doilea tren privat de marfă, care a depățit semnalul de OPRIRE de la intrare în stație, și a intrat în trenul garat. În urma tamponării, 4 vagoane din compunerea primului tren de marfă au deraiat, iar din cel de-al doilea tren au deraiat 14 vagoane, iar locomotiva s-a răsturnat. Din cauza acestui eveniment feroviar, soldat fără victime omenești, dar cu mari pagube materiale, traficul feroviar pe raza stației Fetești, atât spre Bărăganu, cât și spre Movila este blocată”, a spus Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al CFR SA.

Pentru asigurarea legăturii cu stațiunile de pe Litoral, trenurile de călători care tranzitează Bucureștiul vor circula pe ruta deviată prin Fetești – Movila – Țăndărei, cu tracțiune Diesel, iar restul garniturilor pe ruta Ploiești – Buzău – Făurei – Fetești. (sursa: stiripesurse.ro)

Advertisement

Vă amintim că, noaptea trecută, două trenuri s-au ciocnit în gara Fetești.

Detaliile sunt aici:

Haos pe calea ferată, după ce două trenuri s-au ciocnit în Gara Fetești

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions