Conecteaza-te cu noi

Actual

Minivacanța de 1 Mai a trecut fără incidente majore. Jandarmii constănțeni au condus 18 persoane la poliție

Published

on

jandarmi mai

Efectivele Grupării de Jandarmi Mobile „Tomis” Constanța au desfășurat, în perioada 30 aprilie – 3 mai, 130 de misiuni specifice domeniului de activitate, cu peste 500 de jandarmi care au executat misiuni pentru menținerea și asigurarea ordinii publice, în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, astfel încât turștii și întreaga comunitate să petreacă aceste zile în liniște și siguranță.

Astfel, au fost executate 121 activități de menținere a ordinii publice, atât în sistem integrat, cât și prin patrule independente în stațiunile Mamaia, Costinești și Vama Veche – 2 Mai, 5 acțiuni în cooperare cu Garda de Coastă și o acțiune în cooperare cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Călărași.

De asemenea, efectivele Jandarmeriei Mobile „Tomis” Constanța au asigurat măsurile de ordine publică pe timpul desfășurării meciului de fotbal dintre echipele FCV Farul Constanța cu FC Botoșani, care s-a disputat pe 2 mai, pe stadionul Central al Academiei „Gheorghe Hagi” din Ovidiu.

Acolo unde au fost constatate abateri de la lege, jandarmii au aplicat 73 sancțiuni contravenționale, însumând 15.300 lei, pentru încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

11 fapte de natură penală constatate

Totodată, jandarmii au constatat 11 fapte de natură penală, cu 12 autori pentru consum de substanțe susceptibile a fi interzise, furt, dare de mită.  În total, 18 persoane au fost conduse la secția de poliție pentru verificări suplimentare, iar aproximativ 1.000 de persoane  au fost verificate în aplicația e-DAC.

”Le mulțumim, pe această cale, tuturor celor care au ales să respecte normele legale petrecând aceste zile în mod responsabil și îi asigurăm că jandarmii Grupării Mobile „Tomis” Constanța continuă să-și îndeplinească atribuțiile cu responsabilitate.”, au precizat reprezentanții jandarmeriei.

.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions