Conecteaza-te cu noi

Politica

Mircea Dobre nu mai este consilier local. Locul său din CLM a fost declarat vacant

Published

on

Consilierii locali municipali au aprobat, astăzi, în ședință ordinară vacantarea postului de consilier local lăsat liber de social democratul Mircea Dobre, după ce acesta a fost declarat incompatibil de către inspectorii Agenției Naționale de Integritate printr-o sentință a Înaltei Curți de Casație și Justiție rămasă definitivă.

În timp ce consilierii din partea Partidului Național Liberal au decis să părăsească sala de ședință pe motiv că nu au primit ordinea suplimentară pentru studiu. Astfel, proiectul a fost votat de toți ceilalți consilieri rămași în sală, respectiv de PSD, PMP și consilierul independent Andrei Popescu.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions