Conecteaza-te cu noi

Politica

Miron Mitrea rămâne în puşcărie sau va fi eliberat ?

Published

on

Mitrea a fost condamnat, în octombrie 2014, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 2 ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită. Tot la acea dată magistraţii au dispus achitarea pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri şi încetarea procesului penal pentru săvârşirea infracţiunii de uz de fals.
Din februarie 2015 fostul lider de sindicat, ministru şi parlamentar PSD este încarcerat în Penitenciarul Poarta Albă. Anul acesta Miron Mitrea a formulat două cereri de liberare condiţionată, una în ianuarie şi cealaltă în februarie, ambele respinse de prima instanţă (Judecătoria Medgidia). Fostul ministru al transporturilor a contestat hotărârile magistraţilor, iar acum dosarul se află pe rolul Tribunalului Constanţa care se va pronunţa mâine în cauză.

De ce a ajuns Mitrea în puşcărie
Miron Mitrea a fost trimis în judecată, în octombrie 2013, de procurorii DNA. Aceştia îl acuzau de luare de mită, instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Alături de el în dosar au fost inculpaţi Irina Paula Jianu – inspector general de stat în construcţii la I.S.C şi Nicolae Popescu – arhitect şef al Primăriei Voluntari.
Procurorii DNA arătau în rechizitoriu că:
,, În perioada 2001- 2002, inculpatul Miron Tudor Mitrea, ministru în cadrul Ministerului Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei (M.L.P.T.L.) la acea dată, a pretins şi primit de la inculpata Irina Paula Jianu, foloase necuvenite în cuantum de 5.200.000.000 ROL (lei vechi), reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcţii, amenajare şi dotare care au fost executate de S.C. Conimpuls S.A. Bacău, S.C. Vertcon S.A. Bacău, S.C. Durimpuls S.R.L. Bacău şi S.C. Regal Glass S.R.L. Bacău la un imobil situat în comuna Voluntari, judeţul Ilfov, proprietatea mamei lui Miron Tudor Mitrea. Foloasele necuvenite au fost pretense şi primite în schimbul numirii şi menţinerii Irinei Paula Jianu în funcţia de inspector şef adjunct şi inspector şef al I.S.C. La momentul numirii în funcţia publică Irina Paula Jianu avea calitatea de vicepreşedinte, respectiv acţionar la societăţile comerciale menţionate.
În anul 2006, inculpatul Miron Tudor Mitrea l-a determinat pe inculpatul Popescu Nicolae, arhitect al oraşului Voluntari la acea dată, să falsifice autorizaţia de construire nr. 58/20.04.2001, emisă de Primăria Voluntari pentru edificarea imobilului menţionat. Înscrisul falsificat i-a fost încredinţat ulterior inculpatului Miron Tudor Mitrea care l-a folosit în faţa organele de urmărire penală, în cursul cercetărilor efectuate în prezenta cauză, astfel încât să fie înlăturată răspunderea penală cu privire la infracţiunea de corupţie reţinută în sarcina sa.”.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions