În cursul serii trecute, a fost alertă medicală pe mare. Un marinar cu probleme de sănătate a fost preluat de salvatorii de pe nava SAR ARTEMIS.
Era ore 22.21 când Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a fost solicitată de către Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) pentru a efectua o intervenție de tip Medevac.
Potrivit unui apel de la bordul navei JSD 6000, sub pavilion Bahamas, aflată la aproximativ 35 Mm Sud Constanța, un membru al echipajului necesita îngrijiri medicale.
La ora 22.25, nava SAR ARTEMIS din cadrul ARSVOM s-a deplasat spre locația indicată de către MRCC, pentru a prelua pacientul.
”La ora 00.15, echipajul navei SAR ARTEMIS a preluat pacientul, cooperant, urmând a-l preda serviciilor medicale, în dana de pasageri a portului Constanța.
La ora 1.05, acesta a fost predat în siguranță la ambulanță.
Felicitări colegilor de pe nava SAR ARTEMIS, pentru promptitudine și profesionalism.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al ARSVOM.

