Conecteaza-te cu noi

Actual

Multe mașini din trafic, adevărate bombe pe roți!

Published

on

Aproape 5 procente (3781) dintre vehiculele verificate tehnic în trafic anul trecut de inspectorii Registrului Auto Român prezentau pericol iminent de accidente. Mașinile aveau defecțiuni grave la sistemele de frânare și direcție, la punți și fuzete. Registrul Auto Român a verificat anul trecut în trafic nu mai puțin de 76678 de vehicule în toată țara. Dintre acestea, la aproximativ 50% s-a depistat cel puțin o neconformitate tehnică. Din punct de vedere al siguranței rutiere însă, procentajul de respingere al vehiculelor neconforme a fost 37,42%. Directorul general al Registrului Auto Român, George-Adrian Dincă, menționează că rezultatele controalelor desfășurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte R.A.R. – Poliție opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecțiuni. Registrul Auto Român a verificat tehnic în trafic, pe parcursul anului trecut, 1744 de vehicule în județul Constanţa. În urma controalelor, inspectorii RAR au descoperit că 9,86% (172) dintre vehiculele controlate prezentau pericol iminent de accident, în special din cauza defecțiunilor majore la sistemul de frânare și la direcție. În aceste situații una dintre măsurile luate a fost reținerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice la reprezentanțele Registrului Auto Român. Din totalul autoturismelor, autoutilitarelor, motocicletelor și remorcilor oprite, 67,89% au prezentat diferite probleme tehnice sau legate de acte iar 60,09%  au fost respinse pentru că au fost considerate neconforme din punct de vedere al securității rutiere (inspectorii RAR au constatat proasta funcționare a instalației electrice de iluminare și semnalizare, defecțiuni ale sistemului de frânare, starea necorespunzătoare a șasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale în mecanismul de direcție sau în articulațiile punților față și spate). Din totalul vehiculelor verificate, 2,87% au fost neconforme din punct de vedere al dovezii de efectuare a inspecției tehnice periodice (dovada de efectuare a ITP expirată, dovezi de efectuare a ITP false). În urma analizei emisiilor poluante, la 16,03% dintre autovehiculele verificate inspectorii RAR au constatat depășirea nivelului maxim admis. În urma controalelor mixte desfășurate în județul Constanţa de către Registrul Auto Român și Poliția Rutieră, pe parcursul anului 2016 au fost aplicate 563 sancțiuni, au fost reținute 9 permise de conducere și 424 de certificate de înmatriculare.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions