Conecteaza-te cu noi

Politica

Mulți români își fac nevoile în fundul curții. Asta interesează Guvernul?

Published

on

Liberalii transmit comunicat după comunicat de presă. Organizația județeană și cea municipală au reacționat, grupul consilierilor locali și județeni, de asemenea. Organizația Municipală Constanța  a Partidului Național Liberal constată că ne-am întors în vremea anilor ’47-’50 din secolul trecut, când dictatura comunistă s-a instaurat tot aproape legal. Apreciem că s-a creat un conflict de natură constituțională între puterea executivă și cea judecătorească. În prezent, sunt mii de dosare aflate în lucru care, cel mai probabil, vor fi abandonate. Prin demersul PSD-ALDE se pune la cale crearea condițiilor de destabilizare geopolitice și geostrategice, în care evoluează România. Prestația ministrului Justiției, Florin Iordache, a fost una bâlbâită și jalnică, acesta repetând de zece ori că oportunitatea este stabilită de Guvern, fără a detalia în ce mod. Un alt argument folosit obsesiv de Guvern în favoarea urgenței este acela că se evită o hotărâre pilot la CEDO. Multe decizii nefavorabile României s-au luat pentru că „nu e apă caldă în închisori” însă, în România anului 2017, 46% din gospodării au încă toaletele în curte și nu au apă curentă, multe unități de învățământ nu au condiții minime pentru derularea activităților școlare, iar condițiile din majoritatea spitalelor de stat sunt de neacceptat. Acestea de ce nu reprezintă o urgență pentru Guvern? ”Având în vedere toate acestea, solicităm retragerea acestui demers al Guvernului și continuarea dialogului cu factorii implicați.”, precizează liberalii.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions