Conecteaza-te cu noi

Administratie

Năvodari. Lucrările de asfaltare a podului de la Ecluză, finalizate în acest weekend

Published

on

Primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, a declarat că a fost continuată asfaltarea Podului peste Canal

„Azi-noapte am asfaltat prima jumătate a  Podului peste Canal, inclusiv cu aplicarea stratului de uzură! La noapte, vom finaliza și cealaltă jumătate. În perioada următoare vom schimba rosturile de dilatație distruse, vom trasa benzile de circulație și vom monta un nou parapet rutier și pietonal!“, a declarat Florin Chelaru.

Amintim că, podul de peste ecluza de la Năvodari este modernizat și lărgit. Valoarea totală a investiției este de 5,2 milioane lei. Realizarea proiectului are în vedere execuția unor ample lucrări de reabilitare a structurii podului, lărgirea carosabilului la 3 benzi și asfaltarea întregii suprafețe carosabile rezultată după operațiunile de lărgire. Astfel, proiectul prevede lărgirea căii de rulare la 9,10 m (trei benzi de circulație) și reabilitarea celor două trotuare cu o lățime de 1,60 m. Se vor executa lucrări de frezare, de betonare a structurii (beton de pantă), de execuție a unei noi hidroizolații, de turnare a trei noi straturi de asfalt 4 cm MAS 16, 4 cm BAP 16 și 3 cm BA 8. Mai mult decât atât, se va reabilita drumul în zona rampelor de acces, precum și suprafața sensului giratoriu prevăzută de acest proiect. Trotuarele se vor prevede cu pavele de 10 cm, precedată de refacerea structurii acestora ciment.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions