Conecteaza-te cu noi

Administratie

Năvodari. Participare numeroasă la proiectul ”Șah în școală”. Aproximativ 160 de copii au dat tableta/telefonul pe șah

Published

on

Peste 160 de copii din Năvodari au participat, astăzi, la primul concurs de șah din cadrul proiectului național ”Șah în școală” la nivelul județului Constanța. Competiția s-a desfășurat la Școala Gimnazială ”George Enescu” Năvodari și s-a derulat cu sprijinul Primăriei și a Inspectoratului Școlar Județean Constanța.

Din cei 166 de copii care s-au înscris la concurs, aproximativ 90 au fost de la cele trei școli gimnaziale din Năvodari, iar 25 dintre ei sunt membri ai secției de șah a CS Năvodari. S-au întrecu în cele mai inspirate și inteligente mutări copii din clasele 0-VIII, reprezentând localitățile: Ostrov, Cernavodă, Medgidia, Murfatlar, Mangalia, Techirghiol, Constanța, Năvodari, dar și Galați. Participarea tuturor copiilor a fost gratuită.

„Sunt onorat de faptul că orașul Năvodari a fost ales să fie gazdă al acestui eveniment, un eveniment județean cu peste 150 de participanți. Susțin proiectul național “Șah în școală”, sunt alături de inițiatorii lui iar până vom reuși să-l implementăm în toate școlile din Năvodari îmi doresc să stârnim curiozitatea a cât mai mulți copii și de ce nu, să se înscrie și să îl practice gratuit în cadrul Clubului Sportiv Năvodari unde avem o ramură de șah cu peste 30 de copii înscriși.

Șahul este cel mai popular joc al minții din lume, unde nu există bariere de vârstă, sex, religie. Are multe beneficii pe termen lung, mai ales dacă este practicat de la vârste fragede. Se dezvoltă inteligența, crește încrederea în forțele proprii, ba chiar s-a dovedit că pasionaților de acest sport le crește rata de absolvire a examenelor.

Advertisement

Dragi părinți, fiți alături de copii dumneavoastră și susțineți să practice orice fel de sport. Știu că uneori este costisitor, știu că trebuie investit timp, însă investind în copiii noștri investim practic în viitorul nostru.“, a declarat viceprimarul orașului Năvodari, Costel-Aurelian Dumitrașcu.

Organizatorul competiției și managerul proiectului „Șah în școală” profesorul de matematică și antrenorul de șah Vlad Ungureanu, mentor al mai multor campioni de șah ai României, fiind printre primii 15 experți ai lumii la șah în școală. Profesor de matematică la bază, Ungureanu a renunțat în urmă cu 12 ani la catedră și s-a axatpe pregătirea copiilor la șah. Acesta a spus că niciun copil care a participat această competiție nu a plecat cu mâna goală. Toți au fost premiați diplome, medalii, cupe, tricouri, manuale de șah și alte surprize.

„Trebuie să înțelegem că șahul aduce numai avantaje. Îi rupem pe copii câteva ore de la tablete sau telefoane și le oferim o alternativă să se dezvolte. Prin acest proiect încercăm să mutăm șahul din zona sportivă și să îl ducem în zona educativă“, a declarat Vlad Ungureanu.

El a spus că, în momentul de față, în proiect sunt implicate 11 județe, iar în curând vor 20, ulterior extinzându-se în toată țara. Managerul proiectului a afirmat că este cel mai mare concurs de șah la nivel școlar care s-a desfășurat în județul Constanța, iar în perioada următoare vor avea loc astfel de acțiuni și în Medgidia, Ostrov și Constanța. Finala concursului va avea în ultima zi de școală, 11 iunie, în Piața Ovidiu din Constanța.

Evenimentul își propune popularizarea șahului ca instrument în educația și motivarea copiilor și a fost sprijinit Primăria Năvodari și alți parteneri, printre care se numără și compania Rompetrol.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions