Connect with us

Societate

“Ne pasă de viețile noastre!” Cetățenii din Lumina ies în stradă: cer sens giratoriu la întersecția străzilor Năvodari și Tulcei

Published

on

Locuitorii comunei Lumina ies în stradă. Sunt revoltați de numărul mare al accidentelor rutiere care au loc în intersecția străzii Năvodari cu șoseaua Tulcei. Prin evenimentul public programat pentru duminic[, 20 octombrie a.c., organizatorul, Nelu Mirea, cere decență din partea participanților și îi roagă pe toți cei care vin să solicite autorităților implice în rezolvarea acestei probleme.

“Așa cum am promis, voi organiza un protest pe data de 20.10.2019 între orele 14 si 14:30 in intersecția strada Năvodari cu șoseaua Tulcei, poate organele abilitate sa construiască sensul giratoriu isi vor da seama ca cetățenii comunei Lumina au nevoie de acest sens giratoriu. Haideți sa dam dovada de unitate și să ne strângem în număr cât mai mare. Astăzi (vineri, 18 octombrie n.r.) am obținut avizele pentru desfășurarea mitingului ce se va organiza duminica, am făcut procesul verbal între reprezentanții ai Jandarmerie, Primăriei, Poli’iei Naționale a Comunei Lumina și a organizatorului Mirea Paraschiv. Mi s-a comunicat ca trebuie să ne comportăm într-un mod civilizat, fără injurii, fără lozinci adresate partidelor politice, de asemenea cei care doresc să vină la miting cu mașinile personale trebuie să le parcheze pe străzile adiacente de locul unde se va desfășura, nu trebuie să blocăm traficul sau să blocăm drumul european cu mașinile personale. Vă mulțumesc pentru înțelegere și vă aștept duminică, în număr cât mai mare, să aratam instituțiilor statului că locuitorii comune Lumina, ai Orașului Năvodari și participanților la trafic le pasă de viață lor”, este postarea pe care Nelu Mirea o face pe Facebook pentru a anunța evenimentul public la care îi invită pe toți cetățenii din Lumina.

Iată și documentele prin care a obținut aprobările privind organizarea mitingului:

“Povestea” mitingului

Organizatorul, Nelu Mirea a declarat pentru “Ordinea.ro” că mitingul are la bază o poveste personală. În primăvara acestui an a fost implicat într-un accident rutier și încearcă să reducă evenimentele rutiere, iar un sens giratoriu ar ajuta cu mult acest aspect.

“În luna martie a acestui an am evitat un eveniment rutier pe care nu îl doresc nimanui, am fost la limita unui accident rutier, am evitat eu producerea unei nenorociri. Atunci, mi-am promis că mă voi implica și voi face tot ce ține de mine pentru a fi construit acolo un sens giratoriu. Ne pasă de viețile noastră, așa cum transmite și în mesajul public prin care organizăm mitingul de duminică. Primul pas a fost o petiție pe care locuitorii din Lumina și Năvodari au semnat-o online. Documentele prin care dovedim că este necesar acest sens giratoriu au fost depuse la instituțiile abilitate, respectiv la Prefectura Constanța, la CNAIR. Din ce știu eu, s-au efectuat niște studii, au fost făcute măsurători, Primăria Lumina a cedat un teren, dar totul a rămas în coadă de pește, dacă îmi e permisă comparația. În luna august, toate documentele pe care le avem obținute din acest demers au fost trimise și la Guvernul României. Acum, înteleg că alte documente sunt necesare, am înțeles ceva legat de cartea funciară, că terenul trebuie să ajungă nu știu unde… Dincolo de toate aceste aspecte legale, o mare parte din vină o găsesc și la conducătorii auto, care știm bine cum conduc sau că se urcă sub influența alcoolului la volan, însă sensul giratoriu de acolo este absolut necesar. Putem salva vieți! Ne dorim ca prin această manifestare publică să impulsionăm instituțiile statului să se apuce de treabă, în acest caz. Toți cei implicați trebuie să știe un singur lucru: viața unui om nu ține de o semnătură!”, a declarat Nelu Mirea pentru ziarul nostru.

foto: ilustrativ

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!