Consilierii locali din Constanța au oprit pentru a treia oară tentativa unui investitor de a ridica un bloc cu șapte nivele în cartierul Palazu Mare. Precedentele două tentative au avut loc în lunile iunie și iulie a anului trecut. Și de această dată, proiect de hotărâre privind aprobarea Planului urbanistic de detaliu-construire imobil D+P+4-5-7E – locuire colectivă, Palazu Mare, str. Corneliu Coposu nr. 30, investitor GFT Intertrade Logistic SRL, a fost respins. În favoarea acestui proiect au votat doar 10 consilieri, șase au fost împotrivă, iar nouă s-au abținut.
Aleșii USR au spus că proiectul nu a venit cu nimic nou după ce a fost respins anul trecut. Cei de la USR afirmă proiectul nu prevede spații de parcare, spații verzi sau retrageri față de vecini, așa cum se ceruse inițial. Și, cu toate acestea, arhitectul-șef al Constanței, Dan Leu, spune că proiectul este în regulă.