Conecteaza-te cu noi

Politica

Nicolae Ciucă anunță VOTAREA certificatului verde PÂNĂ LA FINELE ANULUI

Published

on

Premierul Nicolae Ciucă spune că certificatul verde va fi votat în Parlament până la finele anului. Acesta spune și că documentul ar putea fi folosit și în biserici, deși reprezentanții cultelor au cerut acest lucru.

“Aș putea spune că activitatea a debutat printr-un mesaj care ne-a plăcut tuturor. Ne iubim țara și ne iubim comunitățile. Mesajul nostru a fost clar, prin astfel de activități nu facem decât să redăm oamenilor încrederea și speranța. Asta se întâmplă în baza unui dialog pe care îl avem cu societatea civilă. Este o modalitate de  dialog pe care o vom continua și cu ceilalți reprezentanți ai societății civile pentru a putea lua decizii pentru cetățeni. A fost o discuție și o solicitare a reprezentanților cultelor ca cetățenii să poată participa la slujbe fără să se impună obligativitatea deținerii certificatului verde. E un proiect în dezbatere, se discută cu fiecare dintre specialiști, și sperăm ca într-un timp rezonabil să mergem în Parlament și să avem această lege a certificatului COVID, care se va înscrie în parametri în ceea ce privește incidența bolii și va include oamenii care au trecut prin boală”, a declarat Nicolae Ciucă citat de stiripesurse.ro.

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions