Conecteaza-te cu noi

Justitie

Nicușor Constantinescu speră să obțină un regim de detenție semideschis

Published

on

Fostul președinte al Consiliului Județean Constanța Nicușor Constantinescu le-a cerut marți magistraților de la Judecătoria Sectorului 5 schimbarea regimului de detenție pe care îl are la Penitenciarul Rahova, pe motiv că suferă de obezitate și are cancer. Potrivit agenției Agerpres, Nicușor Constantinescu nu a venit în sala de judecată, el fiind reprezentat de avocata Laura Vicol, cea care o apără și pe Alina Bica. Laura Vicol le-a cerut judecătorilor să-i schimbe lui Nicușor Constantinescu regimul de detenție, din închis în semideschis, arătând că fostul șef al CJ Constanța “nu poate să se miște și să iasă la aer”. “Nicușor Constantinescu suferă de cancer de prostată operat. Are o stare de obezitate. Este într-o stare excepțională și vrea la regim semideschis. Stă cu șase oameni în cameră. Nu poate să se miște și să iasă la aer. Merită să fie la regim semideschis. Ar avea timp să se plimbe, să se organizeze. O plimbare mai mult de două ore și o socializare i-ar permite o reluare a unei vieți normale. Abuzul în serviciu este o infracțiune de serviciu, nu de corupție. Nu vă cer decât să-i dați șansa la o viață normală. În anul 2014, i s-a dat cinci ani speranță de viață”, a spus Laura Vicol. Nicușor Constantinescu execută la Penitenciarul Rahova o condamnare de 5 ani închisoare primită în dosarul Centrului Militar Constanța. El are pe rolul instanțelor alte dosare, primind două condamnări de 6 ani, respectiv 15 ani, care nu sunt însă definitive.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions