Conecteaza-te cu noi

Politica

Noi critici de la Bruxelles pe documentul PNRR transmis de Guvernul Cîțu

Published

on

Comisia Europeană a trimis un nou set de comentarii și critici dure față de PNRR. De această dată, documentul se referă la reformele propuse și critică absența dialogului real cu patronatele, sindicatele și societatea civilă, susține eurodeputatul Victor Negrescu citat de jurnaliștii de la stiripesurse.ro.

„Comisia Europeană a trimis un nou set de comentarii și critici dure față de PNRR-ul realizat de actualii guvernanți. De această dată, documentul se referă la reformele propuse și critică absența dialogului real cu patronatele, sindicatele și societatea civilă. Într-un mod absolut netransparent documentul este ținut la secret”, a scris Negrescu pe Facebook.

Potrivit acestuia, din informațiile pe care le are, Executivul european pune sub semnul întrebării viabilitatea reformelor propuse, dar și faptul că acestea slăbesc reziliența și coeziunea societății românești.

Aceștia se arată surprinși și de costurile ridicate pentru serviciile de consultanță, achiziția de mobilier sau personalul suplimentar angajat în realizarea reformelor în contextul în care în paralel se propun tăieri de personal din sistemul bugetar, susține eurodeputatul.

„Cei de la USR și PNL nu pot negocia viitorul românilor în spatele ușilor închise și nu se mai pot ascunde în spatele Bruxelles-ului în mod mincinos. Au propus reforme neoliberale și măsuri de austeritate pe care nu le-a mai recomandat și nu le-a solicitat nimeni. Ce este clar este că în afară de anumiți consultanți, toată lumea este nemulțumită de acest plan. Sindicatele, patronatele și majoritatea societății civile critică la unison PNRR-ul și modul în care a fost realizat. În acest context, guvernanții nu au legitimitatea de a negocia la secret aceste reforme”, arată Victor Negrescu.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions