Conecteaza-te cu noi

Actual

Noutăți în sudul litoralului! Vama Veche, Limanu și 2 Mai vor avea un regulament!

Published

on

Reguli noi pentru agentii economici din comuna Limanu!  Consiliul Local a aprobat  recent “Regulamentul privind Organizarea si Desfasurarea Activitatilor Comerciale si a Serviciilor de Piata in Comuna Limanu”. Acest document prevede un set de reguli privind procedurile de autorizare pentru activitatile desfasurate in structuri cu sediul fix, dar si procedurile pentru desfasurarea activitatilor cu caracter temporar in zone publice sau cu acces public. “ Pana la initierea acestui set de reguli, in comuna Limanu nu exista o centralizare a conditiilor pe care ar trebui sa le indeplineasca un agent economic. Acest regulament explica cat se poate de clar care sunt obligatiilor celor care doresc sa primeasca autorizatii din partea noastra. Sunt gandite unitar, astfel incat, mai ales in sezonul estival cand functioneaza cele mai multe activitati economice, sa existe un reper dupa care sa ne putem ghida atat noi, ca si autoritati locale cat si agentii economici”, puncteaza Daniel Gheorghe Georgescu, primarul comunei Limanu. Astfel, Regulamentul puncteaza conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca cei care doresc sa desfasoare activitati comerciale in privinta documentatiilor privind apartenenta spatiului, tipul de activitate, orarul de functionare in functie de specificul activitatii precum si tipul de mobilier sau cromatica acestuia. O conditie esentiala pentru a beneficia de autorizatie, indiferent de tipul de activitate, este incheierea unui contract cu Serviciul Comunitar de Utilitati Publice de Interes Local Limanu – SCUPIL.  “ Nici in 2 Mai si nici in Vama Veche nu a existat pana acum un astfel de set de reguli. Este anormal ca in doua dintre cele mai vizitate destinatii de vacanta de pe litoralul romanesc sa se deruleze activitatile economice intr-un haos total. Desigur ca acest Regulament poate sa sufere modificari, insa consider ca se impunea adoptarea unor reguli generale. Cred ca in acest mod, cei care desfasurau activitati comerciale la limita legislatiei vor fi obligati sa intre in legalitate. Este absurd ca in urma unui sezon, incasarile primariei Limanu sa se situeze sub cele ale unei comune aflate tot pe litoral, dar unde nu exista activitati turistice. De asemenea, consider ca este absurd ca pe domeniul public sa se desfasoare activitati comerciale fara nici un beneficiu pentru Primaria Limanu. Este anormal sa permitem ca aceste situatii sa se perpetueze de la un sezon la altul, mai ales in contextul in care in aceasta comuna traiesc peste 6300 de persoane,  pentru care noi, autoritatile locale suntem responsabili sa le asiguram o viata mai buna ”, a mai precizat Daniel Gheorghe Georgescu. Regulamentul privind Organizarea si Desfasurarea Activitatilor Comerciale si a Serviciilor de Piata in Comuna Limanu a fost adoptat in luna martie a acestui an, iar persoanele interesate il pot descarca de pe site-ul Primariei Limanu.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions