O casă din localitatea Cataloi a luat foc. Un bărbat a fost transportat la spital.
În această dimineață, 8 noiembrie, prin apel la numărul unic de urgență 112, a fost solicitat ajutorul pompierilor militari pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit în localitatea Cataloi, județul Tulcea.
La fața locului s-au deplasat 2 echipaje de stingere din cadrul Detașamentului Tulcea și o ambulanță SMURD.
”La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări de fum la casa de locuit, cu pericol de propagare și la vecinătăți.
Pompierii au procedat la localizare în timp operativ, fără ca flacăra să se extindă și la alte anexe din gospodărie sau locuințe învecinate.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al ISU Delta Tulcea.
La momentul producerii incendiului, în locuință se afla o persoană de sex masculin, care a fost scoasă afară imediat de către un vecin, până la sosirea forțelor de intervenție. Aceasta a fost preluată de ambulanța SMURD și transportată la o unitate de primiri urgențe.
Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind jar provenit de la sobă.