Conecteaza-te cu noi

Societate

O echipă a Băncii Mondiale, în Portul Constanța. Care a fost scopul acestei vizite

Published

on

”Banca Mondială identifică prioritățile pentru sprijinul celor implicați în transportul și exportul de cereale din Ucraina.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al Administrației Porturilor Maritime.

În cursul zilei de azi, 21 iunie, o echipă a Băncii Mondiale s-a întâlnit la sediul Administrația Porturilor Maritime cu autoritățile portuare, cele vamale, Poliția de Frontieră, operatorii de cereale și toți cei implicați în transportul și exportul de cereale din Portul Constanța.

Misiunea Băncii Mondiale are ca principale obiective identificarea, din partea autorităților portuare și a operatorilor privați, a principalelor priorități și constrângerile în accelerarea transportului de cereale provenite din Ucraina; identificarea investițiilor care pot crește capacitatea portuară, precum și capacitatea rețelelor de transport către/din porturi; colectarea de informații privind procedurile în cazul controalelor fitosanitare și controalelor la frontieră.

Echipa Băncii Mondiale, însoțită de specialiști din portul Constanța, a efectuat și un tur tehnic de port cu nava Anghel Saligny.

Advertisement

Foto: Facebook/Port Constanța

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions