O femeie a fost înjunghiată de concubinul său astăzi, 7 septembrie, în incinta unei patiserii din cartierul Tomis Nord, Constanța. Agresorul a fost prins de polițiști, iar victima a ajuns la spital.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Constanța, în jurul orei 14.15, polițiștii Poliției Municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unui magazin din zona Cireșica, un bărbat a agresat fizic o femeie, cu un obiect tăietor – înțepător, ulterior părăsind locul faptei.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă.
”La scurt timp bărbatul a fost depistat și imobilizat, în prezent fiind în custodia polițiștilor.
Femeia a fost transportată la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Cercetările în cauză sunt continuate în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al IPJ Constanța.