Connect with us

Actual

O mașină s-a răsturnat la ieșirea din Ovidiu

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Featured Image

În jurul orei 21.00, a avut loc un eveniment rutier la ieșirea din orașul Ovidiu, în dreptul stației Celsy. Potrivit serviciului de Ambulanță Constanța, o mașină s-a răsturnat.

La fața locului s-au depalsat echipaje de prim-ajutor de la serviciul de Ambulanță și de la Poliția Rutieră și au constatat că sunt două victime conștiente, care au traumatisme toracice.

Știre în curs de actualizare.

 

Comments

comments

Continuă să citești
Reclamă

Actual

Constanța: O femeie de 89 de ani, agresată de propriul fiu

Elisabeta Buric

Publicat

la data de

Scris de

Featured Image

O femeie în vârstă de 89 de ani din municipiul Constanța a sesizat polițiștii din cadrul Secției 2 de Poliție, la data de 17 ianuarie a.c., despre faptul că fiul ei, de 66 de ani, i-ar fi adresat injurii și amenințări pe baza unor neînțelegeri în familie.
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu pe numele bărbatului conform procedurilor legale, acesta fiind evacuat din locuință și obligat să păstreze o distanță minimă de 200 de metri. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie, potrivit polițiștilor.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Tragedie în județul Constanța: Și-a omorât fiica, iar apoi a încercat să se sinucidă

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Featured Image

În cursul zilei de azi, în localitatea Săcele din județul Constanța a avut loc o dramă. Un bărbat și-a omorât fiica, iar apoi a încercat să se sinucidă.

În jurul orei 14.20, polițiștii constănțeni au fost sesizați cu privire la un eveniment petrecut pe raza comunei Săcele. Din primele informații se pare că un bărbat, de 47 ani, ar fi agresat-o pe fiica sa, de 14 ani, căreia, conform primei declarații, i-a injectat, posibil cu o seringă, o substanță, fapt ce a condus la decesul minorei.

Ulterior se pare ca a încercat să se sinucidă, tot prin injectare cu o substanță necunoscută.

Bărbatul a fost transportat la spital în stare gravă.

Se continuă cercetările sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța.

Comments

comments

Continuă să citești

Actual

Un constănțean cu un cazier bogat a fost prins foarte beat la volan și fără permis de conducere

Maria Ionescu

Publicat

la data de

Scris de

Featured Image

În cursul zilei de ieri, 17 ianuarie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din Constanța, care a condus un autoturism pe strada I.L. Caragiale din municipiu, având o alcoolemie de 0.76 mg/l alcool în aer pur expirat și fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

La data de 18 ianuarie, conducătorul auto a fost reținut pe bază de ordonanță pe o perioadă de 24 de ore, iar în cursul acestei după-amieze va fi prezentat Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă. Nu este dificil de crezut că va fi arestat dat fiind cazierul pe care îl are bărbatul.

Furt, furt calificat, ultraj, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, tentativa de omor, trafic de minori și infracțiuni rutiere sunt infracțiunile pentru care, începând cu anul 1989, bărbatul a fost de mai multe ori la închisoare. În urmă cu câteva zile, de-abia ieșise din spatele gratiilor.

Comments

comments

Continuă să citești

Luna asta s-au urmarit: