Conecteaza-te cu noi

Actual

O navă maritimă de patrulare franceză va ajunge în Portul Constanța

Published

on

O navă maritimă de patrulare franceză se va afla în Portul Constanţa, în perioada 4-7 decembrie, urmând să desfăşoare mai multe exerciţii comune cu Marina Română.

Potrivit unui comunicat al Ambasadei Franţei, citat de News.ro, nava maritimă de patrulare “Commandant Birot” va face o escală în Portul Constanţa între 4 şi 7 decembrie.

“Această navă este în prezent dislocată în Marea Neagră, în cadrul misiunilor desfăşurate în mod regulat de Marina franceză în regiune, pentru a arăta solidaritatea Franţei faţă de aliaţii săi şi pentru a păstra libertatea de navigaţie pe această mare. Escala în Portul Constanţa a navei «Commandant Birot» se înscrie în cooperarea dintre forţele navale din Franţa şi din România şi va permite realizarea de acţiuni comune”, se arată în comunicat.

Sursa citată a menţionat că, pe parcursul acestei escale, echipajul navei va face schimb de experienţă şi expertiză cu membrii Marinei Române, iar o serie de exerciţii comune cu Marina Română este prevăzută miercuri.

Advertisement

Comandată de locotenent-comandantul Maxime Leroy, nava maritimă de patrulare “Commandant  Birot” are un echipaj compus din 96 de marinari.

Iniţial concepută pentru lupta împotriva submarinelor în mediul din apropierea coastelor, “Commandant Birot” este astăzi o navă polivalentă capabilă să primească misiuni care acoperă cele cinci funcţii strategice ale armatelor: descurajare, prevenire, proiecţie, protecţie şi informaţii, a mai precizat Ambasada Franţei. 

Nava a luat parte la operaţiunile Harmattan şi Unified Protector în largul coastei Libiei, în 2011. De atunci, “Commandant Birot” a desfăşurat numeroase misiuni operaţionale atât în Mediterana, cât şi în Marea Neagră sau în largul coastei Africii de Vest şi în Oceanul Atlantic.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions