Conecteaza-te cu noi

Politica

O nouă formațiune politică în România. Doi foști consilieri ai Vioricăi Dăncilă își fac partid

Published

on

Foştii consilieri onorifici ai fostului premier Viorica Dăncilă, Ilan Laufer şi Alexandru Coita, anunţă că lansează un proiect politic nou, menit să “reaprindă flacăra speranţei în România“. Cei doi au postat aproape în același timp un mesaj pe Facebook, în care explică, fiecare dintre ei făcând referire şi la celălalt, motivele pentru care își fac propriul partid.

„Azi, de Ziua Națională, vreau să transmit un mesaj tuturor românilor care cred în viitorul acestei țări binecuvântate, care sunt dezamăgiți și sătui de lozinci, de ipocrizie, de adevăruri trunchiate, de lipsa unei viziuni și de promovarea unor interese meschine. Este un mesaj pe care mulți dintre voi îl așteaptă de luni bune. Astăzi a venit momentul! Am decis să fondez o nouă mișcare politică care se adresează tuturor oamenilor onești, patrioți și lucizi care vor să ofere un viitor mai bun acestei țări. Energia tinereții, împreună cu experiența celor trecuți prin multe lupte, dar care nu au încetat să creadă în România, pot reda acestei țări locul pe care îl merită. Este un proiect care se adresează tuturor, oameni noi și vechi, indiferent de apartenența politică, cât timp ni se alătură cu inima curată și cu dorința de a face bine. A venit momentul să reaprindem flacăra speranței în România! Să punem capăt dezbinării și să ne UNIM în jurul idealului unei țări puternice, respectate și prospere în care să domnească dreptatea! Să avem curajul să scriem o nouă pagină din istoria acestei țări și să înlocuim sloganurile cu PROIECTE! Să respingem naționalismul, dar să ne recâștigăm IDENTITATEA NAȚIONALĂ și să îmbrățișăm simbolurile și valorile care sunt piatra de temelie a României de azi! Să deschidem porțile țării pentru milioanele de oameni, la fel de ROMÂNI ca noi, pe care greutățile vieții i-au împins pe greul drum al străinătății! Să reconstruim CAPITALUL AUTOHTON și să scriem un nou contract național cu INVESTITORII STRĂINI, care să ne aducă și nouă și lor beneficii mai mari! Să respingem izolarea internațională și să călcăm apăsat, cu fruntea sus, ALĂTURI de partenerii României, și nu în urma lor! Să transformăm țara noastră într-un LIDER REGIONAL și un actor important în Europa și în lume. Vă chem să veniți alături de noi pentru a da un RESTART acestei țări și de a reporni motoarele României noastre! În zilele următoare vor urma mai multe detalii privind proiectul politic pe care îl lansăm astăzi.“, a scris Alexandru Coita.

„Cu prilejul zilei naționale, care semnifică cel mai important moment din istoria moderna a României, dar și un simbol național al curajului, voinței, determinării, puterii de sacrificiu și al dragostei de țară, transmit un mesaj tuturor românilor care cred în viitorul țării noastre și al bogăției poporului român, care sunt dezamăgiți și sătui de minciună, de manipulare, de ipocrizie, de lozinci ieftine, de lipsa viziunii și de lipsa unui proiect de țară. Pentru că #mieimipasa și cred cu tărie că a sosit momentul să reaprindem flacăra speranței în România, am decis sa fondez o noua mișcare politica / un Start-Up care se adresează tuturor românilor care vor să ofere un viitor mai bun acestei țări. Mă adresez tuturor românilor care nu au încetat să creadă în România, voi puteți reda acestei țări locul pe care îl merită, atât la nivel european cât și la nivel global. Proiectul se adresează tuturor oamenilor noi și vechi, indiferent de apartenența politică, cât timp ni se alătură cu inima curată.“, arată Ilan Laufer.

Alexandru Coita a fost numit, în august 2019, consilier onorific al premierului Viorica Dăncilă, dar a demisionat după numai două săptămâni. La rândul său, Ilan Laufer, preşedinte al PSD SUA şi consilier onorific a premierului Dăncilă a anunţat, în 25 septembrie 2019, că demisionează din funcţii, întrucât nu a fost invitat să facă parte din delegaţia premierului în Statele Unite ale Americii.

Advertisement

 

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions