Exclusiv
O răscolește trecutul. Un offshore din banda lui Radu Mazăre, cazat în casa Feliciei Ovanesian
Published
7 luni agoon
Dacă sapi puțin în trecutul Feliciei Ovanesian, nu mai rămâne nimic din aerul de imaculată și mare iubitoare de oraș pe care, interesată, îl expiră spre alegători, de când i s-a năzărit să candideze pentru funcția de primar al Constanței. Mai înainte de această candidatură, mai înainte de perioada în care a fost administrator public și a condus dezastruos orașul, mai înainte și de a fi ”activist civic împotriva abuzurilor administrației publice locale”, Ovanesian a avut tangențe cu cea mai coruptă bandă care a subjugat politic și administrativ Constanța: banda lui Radu Mazăre. În casa Feliciei Ovanesian, care este un fel de bloc între case, pe strada Grozești nr. 22-24, a funcționat o vreme Alba Imobiliare SRL. Prin această firmă au rulat bani și terenuri italienii de la Fincogero și un offshore cipriot din siajul lui Valentin-Gheorghe Ionescu, tovarăș de școală, de retrocedări și mai apoi de închisoare cu Radu Mazăre. Pentru o scurtă perioadă, afacerea a fost administrată chiar de către fratele Feliciei Ovanesian.
După cum a declarat public, răspunzând unor întrebări adresate de Ordinea.Ro, Felicia Ovanesian a avut o colaborare cu grupul Fincogero, în perioada 2000-2009, fălindu-se că încasa de la italieni câte 5.000 de euro pe lună. Aceasta i-a consiliat, i-a reprezentat convențional în procese, a semnat în numele lor o tranzacție extrajudiciară cu fostul primar Radu Mazăre și le-a meșterit contracte prin care au cumpărat terenuri din retrocedări.
ACASĂ LA OVANESIAN
În acest context, avocata a ajuns să le ofere italienilor o parte din casa ei pentru sediul social. Se întâmpla în anul 2007, atunci când a fost înființată societatea Fincogero SRL, cu asociat unic Fincogero SpA Italia. Potrivit datelor din Monitorul Oficial al României consultate de Ordinea.Ro, în adunarea generală care a avut loc în casa Feliciei Ovanesian pe 16 iulie 2008, Fincogero SRL și-a schimbat numele, devenind Alba Imobiliare. Totodată, 50% din părțile sociale ale firmei au fost transferate către Lipovo Consulting LTD, un offshore din siajul lui Valentin-Gheorghe Ionescu.
Pe 20 octombrie 2008, a avut loc o nouă adunare generală acasă la Felicia Ovanesian. Pentru offshore-ul cipriot s-a prezentat Ionel Viorel Toma, un constănțean care avea atunci 53 de ani și pe care, ulterior, îl găsim administrator în afaceri coordonate de Valentin-Gheorghe Ionescu. În aceeași ședință, Fincogero SpA s-a retras din Alba Imobiliare, după ce a vândut pachetul său de acțiuni, cu 350.000 de euro, către Andrea Foti, un italian de 66 de ani care avea rezidența în România, la București. Totodată, a fost desemnat administrator la Alba Imobiliare Radu-Virgil Ovanesian, fratele Feliciei. În anunțul publicat în Monitorul Oficial se mai arăta că Fincogero SpA avea de încasat 1.650.000 de euro de la Alba Imobiliare, bani pe care îi acordase societății cu împrumut pentru achiziții imobiliare.
În octombrie 2009, sediul social a fost mutat din casa Feliciei Ovanesian, iar în afacere au mai intrat pe rând, cumpărând și vânzând părțile sociale, la sume mari: o firmă anonimă din Luxemburg, încă un offshore din Cipru și firma Habitat și Ambient SA, la rândul ei operată cu acționari anonimi din Cipru, dar avându-l ca administrator pe Valentin-Gheorghe Ionescu.
Ionescu este cel mai mare beneficiar de retrocedări frauduloase de terenuri din vremea lui Radu Mazăre. Procurorii DNA și apoi instanțele de judecată au stabilit că Mazăre a oprit în loc mai multe notificări de restituire a terenurilor confiscate de regimul comunist, însă le-a dat drumul rapid și a acordat suprafețe duble în compensare, în cele mai bune zone din Constanța și Mamaia, după ce moștenitorii au acceptat să cesioneze 50% din drepturile lor către firme controlate de Valentin-Gheorghe Ionescu. În prada lui Valentin Ionescu s-au găsit terenurile din Portul Turistic Tomis, o halcă din Parcul Tăbăcărie, pe care s-a construit City Park Mall, precum și suprafețe importante de teren în oraș și în stațiunea Mamaia.
Felicia: Nu l-am întâlnit pe Valentin Ionescu niciodată
În urmă cu câteva luni, Ordinea.Ro a publicat o investigație (vezi AICI) despre două terenuri retrocedate fraudulos de Radu Mazăre în favoarea lui Georgică Giurgiucanu și Valentin Gheorghe-Ionescu, a căror recuperare a fost zădărnicită. Arătam atunci că fosta parcare auto din Mamaia, zona Cazino, pe partea cu lacul, a fost tranzacționată pe baza unui act redactat de avocata Felicia Ovanesian. S-a întâmplat în 2007, în timp ce lotul Mazăre era urmărit penal în dosarul retrocedărilor, iar beneficiarii jafului căutau soluții ingenioase pentru a-și pune la adăpost furăciunile.
În actul redactat, Ovanesian nu a menționat că terenul provenea din retrocedări, deși partea de istoric era obligatorie într-un act de vânzare-cumpărare… a unui bun existent. Numai că avocata a meșterit un contract de vânzare-cumpărare a unui bun viitor, care fiind viitor, în mod logic nu avea istoric. În acest caz, bunul viitor era un ansamblu rezidențial pe care italienii de la Fincogero urmau să-l construiască pe terenul retrocedat și pe care l-au și construit între timp, la roșu, lipit – în bătaie de joc – de pasarela de la Cazino. Cumpărătorii bunului viitor erau fix Valentin-Gheorghe Ionescu și Georgică Giurgiucanu, beneficiarii retrocedării, care au înțeles să dea o parte din terenul furat de la municipalitate în plată către italieni. La final, recuperarea terenului a fost zădărnicită, întrucât ÎCCJ, soluționând dosarul retrocedărilor, a apreciat că partea din teren pe care a fost ridicat mastodontul nu mai putea fi repusă în situația anterioară săvârșirii infracțiunilor. Și așa a pierdut municipalitatea cea mai mare parcare auto din stațiunea Mamaia. Dar există remedii, căci dacă ajunge primăreasă, va face Felicia Ovanesian alte parcări, după cum se laudă în programul ei electoral.
Când documentam acest subiect, i-am trimis Feliciei Ovanesian mai multe întrebări. Iar ea a ales să răspundă public, pe contul ei de Facebook. A susținut politiciana că nu auzise în 2007 de retrocedări și că nu l-a întâlnit în viața ei pe Ionescu (mai ales că s-au prezentat la Notar la ore diferite). Tot ce-a făcut a fost pentru Fincogero, de la care încasa câte 5.000 de euro pe lună.
Șmecherii juridice prin care Fincogero a muls orașul
Fincogero SpA este o companie din Italia care a încheiat două contracte șmechere cu Primăria Constanța, în anul 2000, pe vremea primarului Gheorghe Mihăieși, luând în concesiune hălci din taluzul mării, în Faleză Nord și Faleză Eminescu, cu scopul de a face vile. Din capul locului, municipalitatea și-a asumat obligația de a realiza pe cheltuiala sa lucrări oarecum simple precum străzi, rețele de utilități, spații verzi, dar și ”alte lucrări de sistematizare a spațiilor publice”, care nu au fost specificate.
La scurt timp de la semnarea contractelor de concesiune, în fruntea Primăriei Constanța a venit Radu Mazăre, care a refuzat să investească în sistematizarea celor două taluzuri din Faleză Nord și Eminescu. Aici a intrat în scenă Felicia Ovanesian, care a obținut o hotărâre judecătorească irevocabilă, prin care Primăria era obligată să facă infrastructura, iar în caz de neexecutare firma italiană era autorizată să execute lucrările pe cheltuiala bugetului local. Pe cheltuială, adică pe decont contabil. Nimeni nu și-a bătut capul să stabilească exact lucrările necesare și valoarea acestora.
Într-un final, Mazăre a încredințat italienilor, fără licitație publică și fără un deviz prestabilit, niște sistematizări, pentru terenul din Faleză Nord, care nu se regăseau în contractul de concesiune. Vorbim de lucrări extrem de complexe, nu neapărat necesare. S-au dislocat 89.791,47 metri cubi de pământ, s-au montat stabilopozi, s-au turnat ziduri de sprijin în care numai fierul beton cântărea peste 50 de tone, s-au compactat cantități enorme de piatră, iar proiectul prevedea chiar și un heliport. Lucrările din Faleză Nord au fost coordonate de Georgică Giurgiucanu, băiatul de la retrocedări care semna contracte cu Felicia Ovanesian în anii de daună totală. De expertiza tehnică de calitate a lucrărilor s-a ocupat o firmă a lui Daniel Vlăescu, un tip care a fost adus în Primărie și uns șef la serviciile publice, pe când Felicia Ovanesian era city-manager al orașului. După ce a plecat Ovanesian din Primărie, și-a luat tălpășița și Vlăescu.
Pe 2 decembrie 2010, după ce au realizat o parte din lucrări, italienii au comandat o expertiză imobiliară, stabilind că municipalitatea le datorează 14.255.558,81 de euro. A urmat un proces, în care Fincogero s-a apărat cu un alt avocat, nu cu Felicia Ovanesian care îi reprezentase până în 2009. Abia la ultimul termen pe fond, Primăria Constanța a cerut o expertiză contabilă, prin care să se determine ”cheltuiala” făcută de italieni pentru municipalitate, iar nu valoarea de piață, imobiliară, după cum plusaseră aceștia. Cererea municipalității a fost respinsă, nefiind depusă la timp. În 2013, în mod definitiv, municipalitatea a fost obligată să le achite italienilor rate anuale de aproximativ un milion de euro pe an, până în 2027. Ulterior, au urmat și alte etape de lucrări, iar datoria a crescut. Plus dobânzi, plus penalități de întârziere. Și plătim în continuare. Pe un sistem de cesiuni, banii ajung în fapt într-un cont din Luxemburg, la o firmă cu beneficiari neștiuți de nimeni.
Comentarii pe Facebook
Adrian Cârlescu este fondator și redactor-șef al publicației Ordinea.Ro. Activează în presa locală constănţeană din anul 1998. A fost reporter şi editor de ştiri la MTC TV, redactor-şef la Replica de Constanţa, redactor în departamentul de investigații la Ziua de Constanţa, co-fondator la Dezvăluiri.Ro, redactor de investigații la Constanța.ro. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie a Universităţii din Bucureşti (1998), finalizată cu o teză de licenţă coordonată de profesorul Gabriel Liiceanu, şi a unui master de filosofia culturii (2000). Este autor al volumului „Columbia – spectacolul morţii. Regimul de detenţie în Colonia Cernavodă a Canalului Vechi”, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014, și coautor coordonator al volumului ”O istorie a orașului Cernavodă”, Editura Star Tipp, Slobozia, 2015.