Conecteaza-te cu noi

Actual

O șoferiță a accidentat un pieton rupt de beat, apoi a părăsit locul faptei

Published

on

În cursul serii trecute, un bărbat rupt de beat a încercat să traverseze un drum județean. Acesta a fost accidentat de o șoferiță, care a părăsit locul accidentului înainte de a ajunge polițiștii la fața locului.

La data de 12 martie a.c., în jurul orei 22.10, polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia – Biroul Rutier au fost sesizați, de un bărbat, de 27 de ani, cu privire la faptul că a fost accidentat, de un autoturism, pe DJ 392, în satul Plopeni, în timp ce traversa drumul județean.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat faptul că pietonul ar fi traversat neregulamentar și că acesta se află sub influența băuturilor alcoolice, iar conducătorul auto a părăsit locul accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Advertisement

În urma accidentului rutier, bărbatul a fost ușor rănit.

Ulterior, polițiștii au identificat-o pe conducătoarea auto care a părăsit locul accidentului, respectiv o femeie, de 35 de ani.

Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a constituit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de  vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.

Foto: Ilustrativ

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions