Conecteaza-te cu noi

Politica

Oamenii lui Tăriceanu de la Constanța l-au exclus din partid și pe Emil Banias, fratele lui Mircea Banias. Au mai fost excluși și alți lideri ai partidului, deciziile având semnătura lui Andrei Gerea

Published

on

După ce l-au exclus din partid pe președintele Mircea Banias, interimarul Andrei Gerea a mai scos pe ușa din dos, respectiv prin excludere și alți lideri. Este vorba despre fratele lui Banias, consilierul județean Emil Banias, care urmează să își piardă și mandatul prin această decizie. El va fi înlocuit de Steluța Lebidov, următoarea pe lista ALDE pentru Consiliul Județean Constanța. De asemenea, Dorin Opreanu – nimeni altul decât finul vicelui de la Consiliul Județean Constanța și numit de unii dintre liderii ALDE Constanța drept președinte interimar al Organizației Municipale, Daniel Learciu – a intrat pe lista neagră a nașului și a fost trecut cu propunere de excludere. De asemenea, de astăzi, este oficial și faptul că președintele ALDE Tuzla, Bogdan Dicu, a fost exclus din partid.

Toate aceste decizii au fost luate în cadrul ședinței Delegației Permanente Teritoriale a ALDE Constanța, ședință desfășurată la Constanța, sub conducerea interimarului Andrei Gerea. Deciziile urmează să fie analizare de conducerea centrală, conform statutului și regulamentului partidului.

sursa foto: Ziua de Constanta

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions