În cursul zilei de 9 ianuarie a.c., la sediul Societăţii Naţionale Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu, din localitatea Mihail Kogălniceanu, s-a desfăşurat şedinţa Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor, în cadrul căreia au fost schimbaţi din Consiliul de Administraţie oamenii care erau desemnaţi de către PSD Constanța.
Concret, este vorba despre înlocuirea următoarelor persoane: Mirela Florenţa Matichescu, administrator public al judeţului Constanţa, Mirel Ionuţ Şerbănescu, director tehnic al companiei RAJA SA, George Teșeleanu, om de afaceri, soțul deputatului PSD de Constanța Cristina Dumitrache și Silviu Marcoșanu, fost administrator al hotelului Bavaria Blu, actualmente asociat și administrator al societății Geomarco Construct SRL.
Mandatele de administrator provizoriu pentru cele 4 persoane încetează începând cu data de 14 ianuarie 2020 (adică de mâine), iar mandatele noilor persoane desemnate sunt valabile din data de 15 ianuarie, pentru o perioadă de 4 luni. Potrivit legii, există posibilitatea prelungirii până la 6 luni a mandatelor.
Iată cine sunt noile persoane desemnate: Livia Elena Căpățână, Daniel Nicu Geambazu, Secil Givan Cantaragiu (consilier local PMP) și Constantina Vasilescu.
Mandatele lui Bogdan Ionuț Artagea, Horia Mihail Acatrinei și Romani Tony-Avramescu Gruia au fost prelungite cu 2 luni în Consiliul de Administrație.
Mai jos, puteți citi toate informațiile referitoare la aceste schimbări: