OFICIAL! Cum explică CCR respingerea iniţiativelor de modificare a Constituţiei

Curtea Constituțională a României a respins, astăzi, ambele inițiative legislative de revizuire a Constituției depuse de putere și de opoziție în urma referendumului din 26 mai. JUDECĂTORII AU DECIS CU UNANIMITATE DE VOTURI că propunerea referitoare la interdicția amnistierii sau grațierii corupților încalcă limitele revizuirii Constituției, au explicat sursele citate. Potrivit acestora, ”exceptarea infracțiunilor de corupție de la grațiere sau amnistie este neconstituțională”. Într-un comunicat de presă, CCR explică în detaliu deciziile luate astăzi.

„În ziua de 18 iulie 2019, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.a) teza a II-a din Constituție, al art.11 alin.(1) A.a) şi al art. 19 din Legea nr.47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a luat în dezbatere:

Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei României iniţiată de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale Uniunii Salvaţi România, Partidului Naţional Liberal, Partidului Mișcarea Populară şi PRO Europa din Camera Deputaților; În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitatea voturilor celor opt membri prezenţi, a decis:

1. Constată că propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei României [Pl-x 331/3.07.2019] a fost iniţiată cu respectarea prevederilor art.150 alin.(1) din Constituţie.

2. Constată că art.I pct.1 [cu referire la art.37 alin.(3)], pct.2 [cu referire la art.38], pct.6 [cu referire la art.115 alin.(6)] şi pct.7 [cu referire la art.146 lit.a1)] din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei României [Pl-x 331/3.07.2019] nu încalcă limitele revizuirii prevăzute de art.152 alin.(2) din Constituţie.

3. Constată că art.I pct.3 [cu referire la art.73 alin.(3) lit.i)], pct.4 [cu referire la art.74 alin.(2) şi (3)], pct.5 [cu referire la art.94 lit.d)] şi pct.7 [cu referire la art.146 lit.d)] din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei României [Pl-x 331/3.07.2019] încalcă limitele revizuirii prevăzute de art.152 alin.(2) din Constituţie.

4. Supune atenţiei Parlamentului observaţiile privind art.I pct.1 [cu referire la art.37 alin.(3)], pct.2 [cu referire la art.38], pct.6 [cu referire la art.115 alin.(6)] şi pct.7 [cu referire la art.146 lit.a1 )] din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei României [Pl-x 331/3.07.2019]. Astfel:

1. Art.I pct.1 [cu referire la art.37 alin.(3)]: „(3) Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat şi în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării”.

Curtea a reţinut că se pot ataşa hotărârii judecătoreşti de condamnare definitivă consecinţe extrapenale, de natură obiectivă şi justificată de exigenţele de integritate care trebuie să caracterizeze funcţia publică. Textul vizează doar condamnările definitive ce privesc infracţiuni săvârşite cu intenţie. De asemenea, interdicţia reglementată respectă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la caracterul său temporar, în sensul că înlăturarea acestei consecinţe extrapenale operează în baza dispoziţiilor Codului penal, partea generală [până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării]. Prin urmare, Curtea a constatat că prevederile art.I pct.1 [cu referire la art.37 alin.(3)] din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei României nu încalcă limitele revizuirii prevăzute de art.152 alin.(2) din Constituţie.

Observaţii:

– Soluția normativă preconizată este mai degrabă de nivelul legii [a se vedea cu privire la nivelul de detaliere a normelor constituţionale, Raportul cu privire la revizuirea Constituţiei, adoptat de Comisia de la Veneţia la cea de-a 81-a sesiune plenară, 11-12 decembrie 2009, sau Decizia Curţii Constituţionale nr.80 din 16 februarie 2014];

– Soluția normativă preconizată nu este corelată cu art.16 alin.(4) din Constituţie, în sensul că s-ar permite cetățeanului Uniunii Europene, care nu deţine cetățenia română, să fie ales în autorităţile administraţiei publice locale, chiar dacă a fost condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție.

1. Art.I pct.2 [cu referire la art.38]: „În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii români au dreptul de a alege şi de a fi aleși în Parlamentul European. Nu pot fi aleși în Parlamentul European cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării”.

Curtea a reţinut că se pot ataşa hotărârii judecătoreşti de condamnare definitivă consecinţe extrapenale, de natură obiectivă şi justificată de exigenţele de integritate care trebuie să caracterizeze funcţia public. Textul vizează doar condamnările definitive ce privesc infracţiuni săvârşite cu intenţie. De asemenea, interdicţia reglementată respectă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la caracterul său temporar, în sensul că înlăturarea acestei consecinţe extrapenale operează în baza dispoziţiilor Codului penal, partea generală [până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării].

Prin urmare, Curtea a constatat că prevederile art.I pct.2 [cu referire la art.38] din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei României nu încalcă limitele revizuirii prevăzute de art.152 alin.(2) din Constituţie.

Observaţii:

– Soluția normativă preconizată este mai degrabă de nivelul legii [a se vedea cu privire la nivelul de detaliere a normelor constituţionale, Raportul cu privire la revizuirea Constituţiei, adoptat de Comisia de la Veneţia la cea de-a 81-a sesiune plenară, 11-12 decembrie 2009, sau Decizia Curţii Constituţionale nr.80 din 16 februarie 2014]. III. Art.I pct.3 [cu referire la art.73 alin.(3) lit.i)], pct.4 [cu referire la art.74 alin.(2) şi (3)] şi pct.5 [cu referire la art.94 lit.d)] se referă la eliminarea atributului Statului de a acorda amnistia sau graţierea colectivă/ individuală pentru „fapte de corupţie”.

Curtea a statuat că o interdicţie constituţională prestabilită în privinţa vocaţiei cetăţenilor care au săvârșit o anumită categorie de infracţiuni de a beneficia de amnistie sau graţiere încalcă principiul egalităţii, garanţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum şi demnitatea umană, valoare supremă a statului român.

Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei României limitează în mod excesiv puterea statului şi marja sa de apreciere, afectând, în mod nepermis, exercitarea puterii publice în favoarea/ beneficiul cetăţenilor. Astfel, o categorie de cetăţeni este privată de o vocaţie pe considerente cu caracter circumstanţial, ceea ce, în această privinţă, echivalează cu o suprimare a demnităţii umane şi a principiului egalităţii.

Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei României nu respectă justul echilibru între două interese generale, şi anume cel de a se executa/ a se considera executată o hotărâre judecătorească de condamnare numai pe considerente care ţin de conduita condamnatului, expresie a efectivităţii justiţiei penale, şi cel al respectării demnităţii umane şi a principiului egalităţii, afectându-se, astfel, echilibrul sensibil existent între cele două interese ale statului şi societăţii.

Aprecierea oportunităţii măsurilor de amnistie şi graţiere colectivă ori graţiere individuală revine Parlamentului, respectiv Preşedintelui României şi nu poate fi impusă o interdicţie generală şi valabilă ad aethernam de acordare a acestora în privinţa anumitor infracţiuni. Prin urmare, Curtea a constatat că prevederile art.I pct.3 [cu referire la art.73 alin.(3) lit.i)], pct.4 [cu referire la art.74 alin.(2) şi (3)] şi pct.5 [cu referire la art.94 lit.d)] din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei României încalcă limitele revizuirii prevăzute de art.152 alin.(2) din Constituţie coroborat cu art.1 alin.(3) şi art.16 din Constituție.

1. Art.I pct.6 [cu referire la art.115 alin.(6)]: „(6) Ordonanțele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, în domeniul legilor organice având obiectul de reglementare prevăzut de articolul 73 alin.(3) lit.h), i) şi l), nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile şi îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”.

Curtea a statuat că ordonanţa de urgență este un act emis în virtutea delegării legislative acordate Guvernului direct prin art.115 alin.(4) din Constituţie, fără ca acest lucru să însemne că legiuitorul constituant derivat nu poate limita domeniul de reglementare al ordonanţei de urgenţă.

Prin urmare, Curtea a constatat că prevederile art.I pct.6 [cu referire la art.115 alin.(6)] din propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei României nu încalcă limitele revizuirii prevăzute de art.152 alin.(2) din Constituţie.

Observaţii:

– Textul în vigoare al art.115 alin.(6) din Constituţie se referă, de principiu, la faptul că ordonanţele de urgenţă nu pot afecta, în sensul de a leza,/ vătăma regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile şi îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică; or, textul preconizat se referă la o interdicţie generală de reglementare în domeniile stabilite nefiind, aşadar, într-o unitate conceptuală cu textul în vigoare.

1. Art.I pct.7 [cu referire la art.146 lit.a1)]: „Curtea Constituţională are următoare atribuţii: […] a 1) se pronunță asupra constituționalității ordonanțelor, la sesizarea Președintelui României, a 50 de deputați sau 25 de senatori, a Înaltei Curți de Casație şi Justiție sau Avocatului Poporului; […] Curtea a statuat că art.I pct.7 [cu referire la art.146 lit.a1 )] din propunerea legislativă de revizuire a Constituției nu încalcă limitele revizuirii prevăzute de art.152 alin.(2) din Constituție.

Observaţii:

– Din redactarea textului preconizat nu rezultă dacă controlul de constituţionalitate este unul a priori sau a posteriori;

– Se impune corelarea cu art.147 din Constituţie, în sensul indicării efectelor specifice ale deciziilor Curţii Constituţionale astfel pronunţate.

1. Art.I pct.7 [cu referire la art.146 lit.d)]: „Curtea Constituţională are următoare atribuţii: […]

1. d) hotărăște asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial”. Eliminarea controlului de constituţionalitate abstract a posteriori exercitat la sesizarea Avocatului Poporului în privinţa legilor reprezintă o suprimare a unei garanţii instituţionale asociate apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale, ceea ce încalcă limitele revizuirii prevăzute de art.152 alin.(2) din Constituție.

Prin urmare, Curtea a constatat că art.I pct.7 [cu referire la art.146 lit.d)] din propunerea legislativă de revizuire a Constituției încalcă limitele revizuirii prevăzute de art.152 alin.(2) din Constituție. Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor care au iniţiat propunerea legislativă şi preşedintelui Camerei Deputaţilor.

1. Propunerea legislativă pentru revizuirea Constituţiei României iniţiată de deputaţi aparţinând Grupurilor parlamentare ale Partidului Social Democrat şi ALDE (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor) din Camera Deputaților;

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitatea voturilor celor opt membri prezenţi, a decis:

1. Constată că propunerea legislativă pentru revizuirea Constituţiei României [Pl-x 332/3.07.2019] a fost iniţiată cu respectarea prevederilor art.150 alin.(1) din Constituţie.

2. Constată că art.I pct.1 [cu referire la art.37 alin.(21)], pct.3 [cu referire la art.115 alin.(6)] și pct.4 [cu referire la art.146 lit.c1)] din propunerea legislativă pentru revizuirea Constituţiei României [Pl-x 332/3.07.2019] nu încalcă limitele revizuirii prevăzute de art.152 alin.(2) din Constituţie.

3. Constată că art.I pct.2 [cu referire la art.94 lit.d)] din propunerea legislativă pentru revizuirea Constituţiei României [Pl-x 332/3.07.2019] încalcă limitele revizuirii prevăzute de art.152 alin.(2) din Constituţie.

4. Supune atenţiei Parlamentului observaţiile privind art.I pct.1 [cu referire la art.37 alin.(21)], pct.3 [cu referire la art.115 alin.(6)] și pct.4 [cu referire la art.146 lit.c 1)] din propunerea legislativă pentru revizuirea Constituţiei României [Pl-x 332/3.07.2019]. Astfel :

1. Art.I pct.1 [cu referire la art.37 alin.(21)]: „(3) Nu pot fi aleși în organele administrației publice centrale şi locale, în Camera Deputaților, în Senat şi în funcția de Președinte al României, cetățenii condamnați definitiv la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării”.

Curtea a reţinut că se pot ataşa hotărârii judecătoreşti de condamnare definitivă consecinţe extrapenale, de natură obiectivă şi justificată de exigenţele de integritate care trebuie să caracterizeze funcţia public. Textul vizează doar condamnările definitive ce privesc infracţiuni săvârşite cu intenţie. De asemenea, interdicţia reglementată respectă jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la caracterul său temporar, în sensul că înlăturarea acestei consecinţe extrapenale operează în baza dispoziţiilor Codului penal, partea generală [până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării].

Prin urmare, Curtea a constatat că prevederile art.I pct.1 [cu referire la art.37 alin.(3)] din propunerea legislativă pentru revizuirea Constituţiei României nu încalcă limitele revizuirii prevăzute de art.152 alin.(2) din Constituţie.

Observaţii:

– Soluția normativă preconizată este mai degrabă de nivelul legii [a se vedea cu privire la nivelul de detaliere a normelor constituţionale, Raportul cu privire la revizuirea Constituţiei, adoptat de Comisia de la Veneţia la cea de-a 81-a sesiune plenară, 11-12 decembrie 2009, sau Decizia Curţii Constituţionale nr.80 din 16 februarie 2014];

– Soluția normativă preconizată nu este corelată cu art.16 alin.(4) din Constituţie, în sensul că s-ar permite cetățeanului Uniunii Europene, care nu deţine cetățenia română, să fie ales în autorităţile administraţiei publice locale, chiar dacă a fost condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;

– Sintagma „organele administraţiei publice centrale şi locale” trebuie înlocuită cu sintagma „organele administraţiei publice locale”, întrucât ocuparea funcţiilor publice în cadrul organelor administraţiei publice centrale se realizează prin numire, şi nu prin alegere.

1. Art.I pct.2 [cu referire la art.94 lit.d)]: „Preşedintele României îndeplineşte şi următoarele atribuţii: […]

1. d) acordă graţierea individuală; nu poate acorda graţiere pentru infracţiuni de corupţie”.

Curtea a statuat că o interdicţie constituţională prestabilită în privinţa vocaţiei cetăţenilor care au săvârșit o anumită categorie de infracţiuni de a beneficia de graţiere individuală încalcă principiul egalităţii, garanţie a drepturilor şi libertăţilor fundamentale, precum şi demnitatea umană, valoare supremă a statului român.

Propunerea legislativă pentru revizuirea Constituţiei României limitează în mod excesiv puterea statului şi marja sa de apreciere, afectând, în mod nepermis, exercitarea puterii publice în favoarea/ beneficiul cetăţenilor. Astfel, o categorie de cetăţeni este privată de o vocaţie pe considerente cu caracter circumstanţial, ceea ce, în această privinţă, echivalează cu o suprimare a demnităţii umane şi a principiului egalităţii.

Propunerea legislativă pentru revizuirea Constituţiei României nu respectă justul echilibru între două interese generale, şi anume cel de a se executa/ a se considera executată o hotărâre judecătorească de condamnare numai pe considerente care ţin de conduita condamnatului, expresie a efectivităţii justiţiei penale, şi cel al respectării demnităţii umane şi a principiului egalităţii, afectându-se, astfel, echilibrul sensibil existent între cele două interese ale statului şi societăţii. Aprecierea oportunităţii măsurii de graţiere individuală revine Preşedintelui României şi nu poate fi impusă o interdicţie generală şi valabilă ad aethernam de acordare a acesteia în privinţa anumitor infracţiuni.

Prin urmare, Curtea a constatat că art.I pct.2 [cu referire la art.94 lit.d)] din propunerea pentru revizuirea Constituției încalcă limitele revizuirii prevăzute de art.152 alin.(2) coroborat cu art.1 alin.(3) şi art.16 din Constituție.

III. Art.I pct.3 [cu referire la art.115 alin.(6)]: „(6) Ordonanțele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituționale, nu pot afecta regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile şi îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale, nu pot reglementa în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi regimului executării acestora, precum şi al organizării judiciare şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică”.

Curtea a statuat că ordonanţa de urgență este un act emis în virtutea delegării legislative acordate Guvernului direct prin art.115 alin.(4) din Constituţie, fără ca acest lucru să însemne că legiuitorul constituant derivat nu poate limita domeniul de reglementare al ordonanţei de urgenţă.

Prin urmare, Curtea a constatat că art.I pct.3 [cu referire la art.115 alin.(6)] din propunerea legislativă pentru revizuirea Constituției nu încalcă limitele revizuirii prevăzute de art.152 alin.(2) din Constituție.

Observaţii:

– Textul în vigoare al art.115 alin.(6) din Constituţie se referă, de principiu, la faptul că ordonanţele de urgenţă nu pot afecta, în sensul de a leza,/ vătăma regimul instituțiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertățile şi îndatoririle prevăzute de Constituție, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică; or, textul preconizat se referă la o interdicţie generală de reglementare în domeniile stabilite nefiind, aşadar, într-o unitate conceptuală cu textul în vigoare.

1. Art.I pct.4 [cu referire la art.146 lit.c1)]: „Curtea Constituţională are următoare atribuţii: […] c1) hotărăște asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind ordonanțele, la sesizarea Președintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor două Camere, a unui număr de cel puţin 50 de deputați sau de cel puţin 25 de senatori; excepţia se poate înainta în termen de 5 zile de la publicarea ordonanţei în Monitorul Oficial al României, Partea I”.

Curtea a statuat că art.I pct.4 [cu referire la art.146 lit.c1)] din propunerea legislativă pentru revizuirea Constituției nu încalcă limitele revizuirii prevăzute de art.152 alin.(2) din Constituție.

Observaţii:

– Din redactarea textului preconizat nu rezultă dacă controlul de constituţionalitate este unul a priori sau a posteriori;

– Se impune corelarea cu art.147 din Constituţie, în sensul indicării efectelor specifice ale deciziilor Curţii Constituţionale astfel pronunţate.

Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor care au iniţiat propunerea legislativă şi preşedintelui Camerei Deputaţilor.

Argumentele reținute în motivarea soluțiilor pronunțate de Plenul Curții Constituționale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I“, se arată în comunicatul semnat de Compartimentul Relații externe, relații cu presa şi protocol al Curții Constituționale.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta