Conecteaza-te cu noi

Actual

Oficial de la Poliție! 7 răniți în accidentul de la Medgidia, unul dintre șoferi era beat și nu avea permis

Published

on

accident Medgidia

Un teribil accident rutier a avut loc în cursul serii trecute, 17 noiembrie, puțin după ora 22.00, pe podul rutier din municipiul Medgidia, în care au fost implicate trei mașini, respectiv: un autoturism BMW, un Cady și o dubiță.

La fața locului s-au deplasat mai multe resurse, respective ambulanțe, autospeciala de transport victime multiple, autospeciala de stingere cu apă și spumă, echipaje SMURD.

Potrivit Biroului de presă al ISU Constanța, în urma accidentului, 7 persoane au fost transportate la spital cu traumatisme multiple, conștiente și cooperante.

2 (două) dintre ele ajuns la unitatea spitalicească cu ambulanțele SAJ, 4 cu autospeciala de transport victime multiple și una cu un echipaj SMURD.  Este vorba despre 5 bărbați cu vârste cuprinse între 34 și 55 de ani, și două femei de 55, respectiv 48 de ani.

Oficial din partea Biroului de presă al IPJ Constanța:

La data de 17 noiembrie a.c., în jurul orei 22.00, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul Rutier au fost sesizați cu privire la faptul că pe bulevardul Independenței din municipiul Medgidia s-a produs un accident rutier.

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că în accident au fost implicate trei vehicule, respectiv două autoturisme și o autoutilitară, conduse de trei bărbați, de 34 de ani, 39 de ani, respectiv 56 de ani.

În urma accidentului au fost răniți conducătorii auto și patru pasageri.

Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul, în cazul bărbatului de 39 de ani, fiind 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta are suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions