Conecteaza-te cu noi

Actual

Oficial! Este INTERZISĂ sistarea furnizării de agent termic primar în sezonul rece

Published

on

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, astăzi, actul normativ care vizează modificarea şi completarea Legii serviciului public de alimentare cu energie termică, a informat Administrația Prezidențială. Practic, potrivit actului normativ, producătorii și furnizorii agentului termic au acum obligaţia să asigure, pe durata iernii și când sunt temperaturi scăzute, furnizarea agentului termic, conform contractelor încheiate cu autorităţile administraţiei publice locale.

„Este interzisă sistarea furnizării de agent termic primar în perioada sezonului rece, definită conform prevederilor legale, de către producătorii şi/sau furnizorii de agent termic primar, precum şi sistarea alimentării cu energie primară a acestora de către producătorii/furnizorii de energie primară”, mai arată actul normativ.

Documentul mai arată că serviciul public de alimentare cu energie termică poate fi efectuat și de către operatori privaţi, potrivit Agerpres. Conform legii, „va fi asigurat accesul nediscriminatoriu al utilizatorilor şi producătorilor de energie termică la reţelele termice şi la serviciul public de alimentare cu energie termică”. Sursa: ibertatea.ro

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions