Conecteaza-te cu noi

Politica

OFICIAL! Guvernul taie din sporuri, amână creșterea de pensii și salarii. Ce alte decizii a luat Executivul condus de Florin Cîțu

Published

on

Este oficial! Guvernul condus de Florin Cîțu a pus la punct măsurile de austeritate pe care le va pune în aplicare în acest an. Astfel, punctul de pensie va rămâne în acest an la 1.442 lei, așa cum s-a majorat anul trecut, în septembrie. Asta reiese dintr-un proiect de ordonanță de urgență al Ministerului Finanțelor. În ceea ce privește anul viitor, se are în vedere creșterea cu rata medie anuală a inflației, la care se adaugă cel mult 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat. Mai exact, nu se știe exact cu cât va crește și ce înseamnă „cel mult 50%”.

Conform notei de fundamentare, “cuantumul efectiv al majorării și data de acordare urmează a se stabili prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat”

 OUG și Nota de fundamentare

1. Fără vouchere de vacanță pentru bugetari (economie de 0,15% din PIB)

Advertisement

”Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în anul 2021, autoritățile și instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanţare şi de subordonare, inclusiv activităţile finanţate integral din venituri proprii, înfiinţate pe lângă instituţiile publice, precum și serviciile publice autonome de interes naţional, cu personalitate juridică, reglementate prin Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și a Societății Române de Televiziune, cu modificările și completările ulterioare, nu acordă vouchere de vacanță”

2. Majorarea pensiilor se amână pentru 2023 (economie de 0,8% din PIB)

Modificarea Legii nr. 127/2019 în sensul prorogării datei de intrare în vigoare a aceste legi la 1 septembrie 2023. Astfel, în anul 2021 valoarea punctului de pensie se va menține la nivelul de 1.442 lei, astfel cum a fost majorat cu 14% prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare, iar începând cu anul 2022 valoarea punctului de pensie se va majora cu rata medie anuală a inflaţiei, la care se adaugă cel mult 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat, cuantumul efectiv al majorării și data de acordare urmând a se stabili prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat.

3. Eliminarea sporului COVID la Prefecturi (economie de 23,8 milioane lei)

Abrogarea art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 131/2020 privind reglementarea unor măsuri, prin care s-a instituit sporul de 30% la salariul de bază pentru personalul instituţiilor prefectului implicat în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, cu excepţia prefectului şi subprefectului. Această măsură a creat o situație discriminatorie comparativ cu celelalte categorii de personal din instituții publice implicate în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19 și a generat nemulțumiri în rândul acestora.

Advertisement

4. Se reduce la 50% gratuitatea pentru studenți la transport

Se propune și modificarea art. 205 alin. (2) din 84 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul stabilirii dreptului studenţilor înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, în instituţiile de învăţământ superior acreditate, în vârstă de până la 26 de ani, să beneficieze, pe parcursul anului canedaristic, de tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, cu metroul, precum și pentru transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi transport intern naval, și abrogarea prevederilor art. 205 alin. (2^1) prin care se reglementa ca studenții să beneficieze, în tot cursul anului calendaristic, de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.

5. Beneficiile pentru angajații CFR se amână

Se propune prorogarea până la 1 aprilie 2022 a datei de intrare în vigoare a Legii nr. 195/2020 privind statutul personalului feroviar. Această lege aprobă pentru personalul feroviar, atât din cadrul instituțiilor publice cât și din cadrul operatorilor economici cu capital majoritar de stat, drepturi de natură salarială și de asistență socială cu impact asupra bugetului de stat generat, în principal, de creșterea compensației serviciului public de transport feroviar de călători și a cheltuielilor cu administrarea infrastructurii feroviare de circa 978 milioane lei.

  • Modificarea Legii nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii determină o reducere a necesarului de finanțare în anul 2021 de 8.922 milioane lei, respectiv 0,8% din PIB.
  • Neacordarea voucherelor de vacanță în anul 2021 determină o reducere a deficitului bugetar cu 1.653,5 milioane lei, respectiv 0,15% din PIB.
  • Abrogarea art. 5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 131/2020 privind reglementarea unor măsuri, determină o reducere a necesarului de finanțare în anul 2021 de 23,8 milioane lei.

 OUG și Nota de fundamentare.

Alte măsuri:

Advertisement

-Nu se vor acorda vouchere de vacanță pentru bugetari în acest an

-Dispare sporul de 30% la salariul de bază pentru personalul instituţiilor prefectului implicat în activităţi de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, cu excepţia prefectului şi subprefectului

-Studenții de până la 26 de ani vor avea un tarif redus cu 50% pe mijloacele de transport local în comun, cu metroul, precum și pentru transportul intern auto, transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi transport intern naval. Practic se abrogă prevederile prin care studenții să beneficieze, în tot cursul anului calendaristic, de gratuitate la transport intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a.

-Se prorogă până la 1 aprilie 2022 aplicarea unei legi prin care personalul feroviar, atât din cadrul instituțiilor publice cât și din cadrul operatorilor economici cu capital majoritar de stat, puteau primi drepturi de natură salarială și de asistență socială.

-Unitățile sanitare din cadrul ministerelor și instituțiilor cu rețele sanitare proprii din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională vor putea organiza centre de vaccinare împotriva COVID-19 care funcționează în interiorul acestora sau în unități militare, în condițiile prevăzute în Strategia de vaccinare împotriva COVID-19 în România, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1031/2020, cu modificările și completările ulterioare. Finanţarea centrelor organizate suplimentar peste numărul aprobat prin Strategia de vaccinare împotriva COVID – 19 în România, se asigură de la bugetul de stat prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețele sanitare proprii din sistemul național de apărare, ordine publică și securitate națională

Advertisement

-Pentru personalul ministerelor şi instituţiilor din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi securitate naţională trimis în misiune permanentă în străinătate, cheltuielile privind testarea şi, după caz, vaccinarea acestuia pe teritoriul statului unde execută misiunea se vor suporta din bugetele instituţiilor trimiţătoare

-S-a făcut o clarificare privind numărul de zile de concediu la care personalul de conducere din unitățile de învățământ preuniversitar și din unitățile conexe are dreptul, prin corelarea cu prevederile ce reglementează numărul de zile de concediu acordat personalului de îndrumare, conducere și control din inspectoratele școlare. Practic, noul articol sună așa: “Personalul de conducere, de îndrumare și control din inspectoratele școlare, precum și personalul de conducere din unitățile de învățământ preuniversitar și din unitățile conexe, beneficiază de concediu de odihnă conform Codului Muncii”

Conform Ministerului Finanțelor:

Modificările în ceea ce privește pensiile determină o reducere a necesarului de finanțare în anul 2021 de 8,922 miliarde lei, respectiv 0,8% din PIB.

Neacordarea voucherelor de vacanță în anul 2021 determină o reducere a deficitului bugetar cu 1,653 miliarde lei, respectiv 0,15% din PIB.

Advertisement

Eliminarea sporului de 30% pentru personalul instituţiilor prefectului determină o reducere a necesarului de finanțare în anul 2021 de 23,8 milioane lei. (stiripesurse.ro)

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions