Consilierii locali au aprobat, în urmă cu câteva momente, un proiect de hotărâre prin care polițiștii locali pot ieși la pensie mai devreme de 65 de ani.
Hotărârea adoptată azi de consilierii locali se referă la încadrarea activității polițiștilor locali din cadrul Direcției generale poliția locală în condițiile speciale de muncă. Potrivit documentului, polițiștii locali, ce urmează a fi încadrați în condiții speciale de muncă, vor beneficia de reducerea vârstei standard de pensionare, conform art 48, alin. 1, lit. B, din Legea nr. 360/2023 privind sistemul unitar de pensii publice. Practic, polițiștii locali din Constanța vor ieși la pensie la 55 de ani.
Prevederile acestei hotărâri vor fi aplicate începând cu 1 ianuarie 2025.
Proiectul de hotărâre a fost votat cu 20 de votrui „pentru“ (consilierii PNL, PSD și Mihai Ochiuleț, recent dat afară din USR) și 6 „împotrivă“ (USR).