Conecteaza-te cu noi

Actual

Olimpiada Internațională de Lectură, la Constanța! Participă elevi din cinci țări

Published

on

În perioada 1-5 septembrie 2018, se desfășoară la Constanța, cea de-a V-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Lectură, competiție inițiată și organizată de Ministerul Educației Naționale ce vizează abordarea lecturii de către elevi ca abilitate de viață.

Competiția va reuni 61 de elevi din România, Cipru, Ucraina, Republica Moldova și Qatar cu vârste cuprinse între 13 și 19 ani, alături de 27 de profesori însoțitori şi 30 de membri ai Comisiei centrale. Elevii  pasionați de lectură, cu achiziții culturale de nivel ridicat au prilejul de a-și dovedi, pe parcursul acestor zile, abilitatea de a folosi lectura în vederea dezvoltării personale, prin înţelegerea textelor, prin capacitatea de a reflecta asupra acestora, de a formula opinii, argumente şi interpretări proprii, în scris sau în cadrul dezbaterii. Olimpiada se desfășoară pe niveluri de vârstă și de pregătire, potrivit competențelor de lectură dobândite de elevi în context formal sau nonformal și în acord cu practicile competiționale internaționale :

  1. a) nivelul 1- de antrenament – 13-15 ani – (clasele VII -VIII) – gimnaziu;
  2. b) nivelul 2 – 15-17 ani (clasele IX – X) – liceu;
  3. c) nivelul 3 – 17-19 ani (clasele XI-XII)- liceu.

Proba scrisă se va desfășura, pe parcursul a trei ore, luni, 3 septembrie, începând cu ora 11.00, la Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanța și va fi precedată, în cursul zilei de duminică, de cursuri susținute de prof. univ. dr. habil Angelo Mitchievici, prof. prof. univ. dr. Marina Capbun și conf. univ. dr. Alina Buzatu,  cadre didactice ale Universității „Ovidius” Constanța.

Festivitatea de deschidere a olimpiadei, a cărei temă din această ediție este prietenia, va avea loc sâmbătă, 1 septembrie 2018, la Centrul Cultural Multifuncțional „Jean Constantin”, începând cu ora 17.00, iar premierea celor mai buni elevi este programată marți,                              4 septembrie 2018, ora 17.00.  La ediția din acest an, Clubul Rotary Pontus Euxinus Constanța, Editura Art și  Banca BRD vor oferi premii elevilor  care se vor situa pe primele locuri.

Pentru elevi, au fost pregătite activități recreative, de socializare, seri culturale, vizite la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii și la Paradis Land din Neptun. Participanții la Olimpiada internațională de lectură vor fi însoțiți de elevi voluntari constănțeni  de la TEAM.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions