Conecteaza-te cu noi

Actual

Olimpicii susțin mai devreme examenul de bacalaureat! 6 dintre ei sunt din Constanța

Published

on

Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești găzduieşte, în perioada 10 – 25 mai, sesiunea specială a examenului național de Bacalaureat pentru absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale lărgite care se pregătesc pentru olimpiadele și concursurile internaţionale pe discipline/sportive.

Pentru susţinerea examenului în această sesiune sunt eligibili 148 de elevi de clasa a XII-a, aflaţi în pregătire sau în etapele de selecţie pentru alcătuirea echipelor care vor reprezenta România atât la olimpiadele internaţionale pe discipline, cât şi la diverse competiţii sportive europene sau mondiale. De asemenea, pot participa trei absolvenţi ai unităţilor de învăţământ militar, nominalizați de Ministerul Apărării Naționale pentru concursul de admitere în instituții de învăţământ de profil din SUA.

Înscrierea candidaţilor va avea loc în zilele de 10 şi 11 mai. Probele de evaluare a competenţelor se vor desfăşura astfel: 14-15 mai (evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/limba maternă), 16 mai (evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională), respectiv 17-18 mai (evaluarea competenţelor digitale).

Probele scrise au următorul calendar: 21 mai (Limba şi literatura română), 22 mai (proba obligatorie a profilului), 23 mai (proba la alegere a profilului şi specializării) și 24 mai (limba şi literatura maternă). Afişarea primelor rezultate, la sediul unităţii de învăţământ care va găzdui această sesiune specială, este prevăzută pentru data de 24 mai (până la ora 18:00), depunerea contestaţiilor fiind programată în cursul aceleiaşi zile (18:00 – 20:00). În data de 25 mai vor fi soluţionate contestaţiile şi afişate rezultatele finale.

Advertisement

6 dintre olimpici sunt din județul Constanța. Este vorba despre doi elevi ai Colegiului Național Mircea-cel-Bătrân, doi ai Liceului Sportiv ”Nicolae Rotaru” din Constanța și doi elevi ai Liceului ”Ion Podaru” din Ovidiu.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions