Conecteaza-te cu noi

Societate

Opt militari se pregătesc să devină scafandri. Cursul de inițiere se desfășoară până în luna aprilie

Published

on

În perioada februarie-aprilie, Centrul de Scafandri din Constanța organizează cursul de inițiere scafandru. Cursul, la care participă opt militari, se desfăşoară pe mai multe module. Primul modul a fost cel de pregătire fizică intensivă, de adaptare a corpului uman la efort fizic îndelungat, şi pregătire teoretică de specialitate. A urmat apoi instrucţia de scufundare în bazin, perioadă care a constat în acomodarea cu echipamentul din dotare, în învăţarea şi exersarea procedurilor de ieşire în situaţii de urgenţă și înotului pe distanţe mari. În această perioadă, cursanţii au început instrucţia de scufundare în mare, în condiţii reale.

La absolvirea primului curs de formare profesională pentru ocupațiile și profesiile din grupa „Scafandri”, se eliberează brevetul de scafandru și certificatul de absolvire/calificare. Brevetul de scafandru este documentul emis de către Centrul de Scafandri prin care titularul legitim este autorizat să execute sarcinile corespunzătoare competențelor deținute și în care sunt înscrise cursurile absolvite, istoricul activității acestuia, admiterea pentru îndeplinirea funcțiilor în cadrul activităților de scufundare și aptitudinea medicală specifică.

Aspiranţii la brevetul de scafandru dau dovadă de rezistenţa psihică şi fizică şi sunt motivaţi să reuşească. Uşor nu este în această profesie în care pregătirea va fi o constantă a activităţii scafandrilor.

***

Advertisement

Cu o experienţă în domeniu de aproape 55 ani, Centrul de Scafandri este structura de specialitate prin care Ministerul Apărării Naționale își exercită atribuțiile în domeniul pregătirii, brevetării și perfecționării pregătirii scafandrilor, precum și în domeniul autorizării și inspectării activităților subacvatice.

Brevetarea, pregătirea, perfecționarea pregătirii, specializarea, atestarea și calificarea scafandrilor pentru diferite categorii de scufundare, aparate de respirat subacvatic, lucrări sub apă și misiuni se execută prin desfășurarea de cursuri și antrenamente organizate și conduse de Centrul de Scafandri, din subordinea Ministerului Apărării Naționale, în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2006 privind organizarea și funcționarea Ministerului Apărării Naționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Sursa: Forțele Navale

 

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions