Conecteaza-te cu noi

Politica

Orban, un nou atac la Iohannis: Desemnarea lui Cioloș este o CACEALMA

Published

on

Fostul președinte al PNL Ludovic Orban a lansat un atac fără precedent la adresa președintelui Klaus Iohannis. El a spus că decizia lui Iohannis de a-l desemna pe Dacian Cioloș în postul de premier este o cacealma și că șeful statului nu face decât să prelungească criza.

„…Criza politică trebuie să înceteze imediat pentru că România are nevoie de un guvern stabil, care să se ocupe de criza sanitară, criza economică care bate la ușă. Din păcate, decizia de ieri a președintelui este mai degrabă o cacealma, care nu numai că nu are ca efect rezolvarea crizei, ba chiar o adâncește. Este evident pentru toată lumea, că în ciuda bunelor intenții ale celor din USR, desemnarea lui Dacian Cioloș nu ține cont de situația politică din România și de pozițiile partidelor. Vă spun de acum că este clar pentru orice om de bun simț că nici PNL, nici alte partide nu vor susține un Guvern Cioloș. Mă îndoiesc că președintele nu este conștient că Dacian Cioloș nu are nicio șansă să formeze o majoritate parlamentară. Această desemnare s-a produs din cauza faptului că nici PSD, nici PNL nu s-a prezentat la Cotroceni cu o propunere de premier. În ceea ce privește conducerea PNL, decizia de a nu se prezenta cu o propunere de premier este o decizie care practic a spus PNL în situația de a nu avea o propunere de premier și de a nu-i da șansa președintelui de a desemna un premier PNL.

PNL este inamicul public. Iohannis s-a prăbușit în încredere, iar orice om care intră pe pagina lui de FB își dă seama care e starea oamenilor. În 3 luni a fost făcută praf coaliția de guvernare iar șansa de a se forma o coaliție este aproape nulă. Cineva va trebui să dea socoteală pentru că a dat foc la țară. România și românii au fost lăsați fără apărare în fața pandemiei, a gravelor probleme economice și cineva trebuie să dea socoteală pentru că se întârzie la fondurile europene.

Fac un apel la Iohannis să revină cu picioarele pe pământ , să renunțe la ambiții și la jocuri, să înțeleagă că România are nevoie de un Guvern stabil. Să ofere soluții imediate la gravele probleme pe care le are România. Cine seamănă vânt, culege furtună.”, a spus Ludovic Orban citat de stiripesurse.ro.

Advertisement

 

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions