Conecteaza-te cu noi

Actual

„Ovidius in love” – o premieră eveniment la Teatrul de Stat Constanța

Published

on

Cea mai nouă premieră a Teatrului de Stat Constanța, „Ovidius in Love”, un spectacol eveniment pe care nu trebuie să îl ratați, are joi, 30 septembrie, de la ora 19.00, prima reprezentație.

În regia lui Alexander Hausvater, regizor care a scris istorie în teatru, pe mai multe continente, și care pune în scenă, pentru prima dată, un spectacol în Constanța, „Ovidius in Love” promite să fie nu numai un fenomen artistic, dar și unul social.

„Teatrul adevărat începe când cortina cade, când publicul se ridică nu ca să aplaude, ci ca să iasă dintr-o sală întunecată spre lumină și să schimbe ceva. Teatrul meu este o viață neîntâlnită, un vis nerealizat, o alternativă a vieții obiective. E altceva, iar acesta altceva trebuie acceptat ca o realitate adevărată”, spune Hausvater despre spectacolele sale.

Echipa artistică implicată în proiectul „Ovidius in Love” este formată din vârfuri ale scenei româneşti. Alături de regizorul Alexander Hausvater, care a realizat dramatizarea romanului, scenografia este concepută de Maria Miu, autoarea a peste 210 creaţii în teatru, operă, film şi televiziune, în România şi în străinătate, iar muzica este compusă de Mircea Kiraly, cunoscut de publicul larg ca membru al formaţiei „Compact”, dar şi compozitor a peste 70 de muzici originale de teatru şi a peste 120 de muzici originale de film de scurt şi lung metraj. Coregrafia este semnată de András Lóránt, un nume preferat de cei mai cunoscuţi şi apreciaţi regizori români, cât despre Lucian Moga, el este expertul în light design care va completa fericit background-ul vizual al spectacolului, având o carte de vizită apreciată superlativ de profesioniştii din teatru. Spectacolul va fi transmis de Televiziunea Română, partener principal în proiect.

Advertisement

„Ovidius in Love” are la bază un roman valoros, premiat internaţional, scris de un constănţean prin adopţie, regretatul profesor şi scriitor Marin Mincu, fondator al Universităţii „Ovidius”, roman ce tratează exact această temă, ilustrată şi de titlu – „Moartea la Tomis. Jurnalul lui Ovidius”.

„Acest Ovidiu este un Ovidiu imaginat, întâi de Mincu, apoi de mine, ca un exemplu al capacităților umane de a se schimba, de a evolua, de a se transforma dintr-un om rafinat, aristocrat, care a scris despre dragoste fără să o cunoască, care a scris despre viață fără să o cunoască, și vine într-o lume numită Tomis, în care întâlnește o sălbatică absolut superbă care îl transformă în poetul geților. Noi venim și spunem: Ovidiu este poetul nostru, nu Eminescu. Ovidiu este acel suflet care, transformându-se pe sine, își transformă opera lui”, a mai spus Alexander Hausvater.

Cu ocazia acestei premiere, Teatrul de Stat Constanța va organiza și un simpozion care are rolul de a-l comemora pe profesorul Marin Mincu, trecut la cele veşnice în data de 4 decembrie, în urmă cu opt ani.

„Ovidius in Love” are programate șapte spectacole la Teatrul de Stat Constanța, în zilele de 30 noiembrie, 1, 2, 7, 8, 16 şi 17 decembrie.

Intrarea este liberă și se face pe bază de tichete. Acestea se pot obține de la casieria Teatrului de Stat Constanța, de pe strada Ferdinand, în ziua spectacolului, de la ora 11.00.

Advertisement

„Ovidius in Love” este un proiect finanțat de Primăria Constanța, după ce a obţinut cel mai mare punctaj în concursul organizat pentru proiecte culturale cu tematica Bimilenar Ovidius.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Activitatea mea profesională nu este una complicată. Am descoperit frumusețea textului jurnalistic în 2002 în redacția cotidianului “Replica de Constanța”, unde am fost redactor timp de 5 ani și jumătate, după care am ales ca întrebările incomode pe departamentul Politică / Administrație să le adresez din redacția unui alt important cotidian constănțean. “Observator de Constanța” a fost pentru 8 ani locul unde m-am dezvoltat profesional, am cunoscut oameni din toate categoriile sociale și am primit aprecieri pentru fiecare efort depus. În 2015, am ales întreruperea activității pentru a mă alătura unei echipe de campanie electorală pentru alegerile locale din vara lui 2016. Experiența a fost interesantă, însă dorul de tastele laptopului unde-mi scriam materialele de presă nu m-au lăsat să-mi doresc o carieră în administrație. Așa am ales “Ordinea.ro”!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions