Guvernul României celebrează Ziua Drapelului Național, Palatul Victoria urmând să fie iluminat în această seară în culorile Tricolorului.
”Drapelul României este simbolul națiunii, este parte a conștiinței noastre, ca țară, ca popor, ca istorie. Sub culorile sale ne afirmăm identitatea. Sub culorile sale au luptat eroii noștri, care ne-au apărat țara și demnitatea. Sub culorile sale s-a înfăptuit Marea Unire. Și tot sub culorile drapelului nostru se cântă Imnul Național în competițiile sportive internaționale. În fapt, prin aceste trei culori le spunem celorlalți cine suntem noi. Să fim deci mândri cu drapelul nostru, oriunde ne-am afla!”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu.
Ziua Drapelului Național a fost instituită prin Legea nr.96 din 20 mai 1998.