Conecteaza-te cu noi

Actual

Până pe 21 ianuarie vor fi verificate sirenele de alarmare publică din Constanța

Published

on

Începând de astăzi și până pe 21 ianuarie 2022 se vor verifica toate sirenele de alarmare publică din Constanța.

Inspectorii Biroului Apărare Civilă, Sănătate și Securitate în Muncă și Situații de Urgență din cadrul Primăriei Municipiului Constanța vor verifica și, dacă este cazul, vor remedia defecțiunile constatate la sirenele de alarmare din oraș.

În cadrul acestei activități, se vor emite mai multe semnale acustice.

”Rugăm cetățenii să rămână calmi, deoarece este doar o verificare a mijloacelor de alarmare.”, au precizat reprezentanții Biroului de presă al primăriei.

Advertisement

SEMNIFICAȚIA SEMNALELOR DE ALARMARE ACUSTICĂ A POPULAȚIEI

Semnalele de alarmare sunt : alarmă aeriană, alarmă la dezastre, prealarmă aeriană şi încetarea alarmei.

Durata fiecărui semnal de alarmare este de două minute pentru toate mijloacele de alarmare, cu excepția sirenelor cu aer comprimat la care durata este de un minut.

  1. a) Semnalul ALARMĂ AERIANĂ se compune din 15 sunete a 4 secunde fiecare, cu

pauză de 4 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 15 sunete a 2 secunde fiecare, cu pauză de 2 secunde între ele. Semnificație: Prevenirea populației despre apariția pericolului imediat de lovire a obiectivului, respectiv localității.

  1. b) Semnalul ALARMĂ LA DEZASTRE se compune din 5 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 10 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 5 sunete a 8 secunde fiecare, cu pauză de 5 secunde între ele. Semnificație: Prevenirea populației asupra pericolului produs de dezastre naturale.
  2. c) Semnalul PREALARMĂ AERIANĂ se compune din 3 sunete a 32 secunde fiecare, cu pauză de 12 secunde între ele. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune din 3 sunete a 16 secunde fiecare, cu pauză de 6 secunde între ele. Semnificație: Prevenirea populației despre apariția pericolului imediat de lovire a obiectivului, respectiv localității.
  3. d) Semnalul ÎNCETAREA ALARMEI se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 2 minute. Pentru sirenele cu aer comprimat semnalul se compune dintr-un sunet continuu, de aceeaşi intensitate, cu durata de 1 minut. Semnificație: Înştiințarea populației despre faptul că pericolul a trecut.

”Menținerea în stare de operativitate a sistemului de înștiințare – alarmare este una dintre responsabilitățile administrației publice locale. Prin intermediul acestor mijloace de alarmare pot fi transmise semnale acustice cu diferite semnificații sau pot fi transmise mesaje vocale care vizează anumite măsuri pentru comunitate.”, menționează reprezentanții Biroului de presă al primăriei Constanța.

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions