Conecteaza-te cu noi

Actual

Panama Papers: schimb de informaţii între România şi statele UE

Published

on

România s-a alăturat declaraţiei iniţiate de Franţa, Germania, Spania, Italia şi Marea Britanie pentru realizarea schimbului de informaţii privind acţionariatul companiilor, trusturilor sau al altor entităţi relevante pentru administraţiile fiscale şi alte instituţii implicate în dosarele Panama. Subiectul a fost discutat vineri, 22 aprilie, la Amsterdam, în cadrul reuniunii ECOFIN la care au participat Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu şi secretarul de stat pe probleme de fiscalitate, Gabriel Biriş.

„Am fost primul stat care s-a alăturat iniţiativei G5, aceasta reprezentând un instrument util în creşterea transparenţei şi combaterii evaziunii fiscale. Am considerat ca este necesară coordonarea acţiunilor tuturor administraţiilor fiscale ale statelor membre pentru analizarea şi valorificarea datelor legate de tranzacţiile derulate de persoane fizice şi juridice din Uniunea Europeană cu jurisdicţiile off-shore. Mecanismul de schimb automat de informaţii, deja existent la nivel european, poate fi utilizat pentru toate datele care provin din analiza dosarului Panama”, a declarat Anca Dragu, Ministrul Finanţelor Publice.
Panama Papers cea mai mare ,,scurgere” de informaţii din istoria finanţelor mondiale
La începutul acestui an, o sursă anonimă, folosind pseudonimul ,,John Doe” a transmis documentele, în tranşe, ziarului german Süddeutsche Zeitung. Este vorba de 11,5 milioane de documente care oferă informaţii detaliate despre mai mult de 214.000 companii offshore, clienţi ai firmei de avocatură panameză Mossack Fonseca. Documentele dezvăluie identitatea şi afacerile necurate ale mai marilor lumii, de la şefi de state şi guverne, înalţi demnitari, politicieni, oameni de afaceri, artişti, sportivi, până la rudele şi colaboratorii apropiaţi ai acestora.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions