Conecteaza-te cu noi

Politica

Parlamentarii NU renunță la pensii speciale. Au scos de pe ordinea de zi un proiect ce prevedea eliminarea lor

Published

on

Conducerea Parlamentului a scos, astăzi, de pe ordinea de zi a plenului solicitarea USR pentru eliminarea pensiilor speciale în cazul deputaților și senatorilor. Cele mai multe pensii speciale ale parlamentarilor vor fi impozitate cu doar 10%, pentru că sunt mai mici de 7.000 de lei. Pensiile speciale ale parlamentarilor sunt cuprinse între 2.000 și 13.000 de lei în funcție de numărul de mandate. Aproape 800 de foști parlamentari primesc pensie specială. După ce au scos de pe ordinea de zi proiectul pentru eliminarea pensiilor speciale, la ședința de astăzi va fi din nou discutat și votat proiectul adoptat deja ieri pentru impozitarea pensiilor speciale.

„Așa cum știți, pentru parlamentari e nevoie de un plen comun care să modifice Statutul parlamentarilor. Președintele Comisiei de statut este aici, mâine dimineață (joi dimineață – n.r.) va face sedința, iar pentru acest articol plenul reunit să dea din nou un vot. În acest fel avem o lege constituțională prin care eliminăm toate pensiile speciale din România”, a spus miercuri liderul deputatilor PSD, Alfred Simonis.

Sursa: digi24.ro

Advertisement

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions