Conecteaza-te cu noi

Politica

Parlamentarii USR Remus Negoi și Stelian Ion au cerut Ministerului Culturii clasarea fostului Bar Orient din Mamaia în lista monumentelor istorice

Published

on

Parlamentarii de Constanța ai USR, senatorul Remus Negoi și deputatul Stelian Ion, au înaintat către Ministerul Culturii, Institutul Naţional al Patrimoniului şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Constanţa, o solicitare de clasare a fostului Bar Orient din centrul stațiunii Mamaia în lista monumentelor istorice. Cei doi parlamentari vor ca acest procesa să aibă loc în regim de urgenţă, întrucât Primăria Constanța a emis recent certificatul de urbanism nr. 1004/ 13 mai 2022 pentru demolarea acestuia, un imobil cu valoare culturală, istorică și arhitecturală, parte din peisajul istoric regal din perioada interbelică.

„Primăria Municipiului Constanța a emis recent certificatul de urbanism nr. 1004/ 13 mai 2022 pentru demolarea fostului Bar Orient din centrul stațiunii Mamaia, un imobil cu valoare culturală, istorică și arhitecturală, parte din peisajul istoric regal din perioada interbelică.

În acest context, am înaintat către Ministerul Culturii, Institutul Naţional al Patrimoniului şi Direcţia Judeţeană pentru Cultură Constanţa, o solicitare de clasare a acestuia în lista monumentelor istorice, în regim de urgenţă, întrucât imobilul răspunde cerințelor și criteriilor de evaluare necesare în vederea clasării.

La o simplă evaluare preliminară realizată în concordanță cu prevederile OMCC 2260/2008, imobilului i se pot acorda: calificativ mediu/mic în baza criteriului vechimii, fiind ridicat în perioada interbelică, calificativ foarte mare în baza criteriului referitor la valoarea arhitecturală, artistică și urbanistică, fiind definit de un complex arhitectural reprezentativ pentru epoca și arhitectura interbelică din Mamaia, calificativ foarte mare în baza criteriului referitor la frecvență (raritate și unicitate), fiind o construcție interbelică cu minaret, specifică perioadei domniei Reginei Maria, similară unui grup restrâns de clădiri ridicate de suverana României sau de personalități ale epocii şi calificativ foarte mare/mare în baza criteriului referitor la valoarea memorial-simbolică, pentru că este legat de personalitatea Reginei Maria a României și de familiile nobiliare care i-au urmat exemplul și care au contribuit la dezvoltarea unui peisaj istoric urban coerent în Dobrogea.

Advertisement

În urma acestei evaluări sumare se poate observa cu ușurință faptul că acest imobil răspunde cerințelor și criteriilor legale de clasare.  Clădirea Bar Orient este un reper local, martor al moștenirii culturale a județului Constanța și a României şi trebuie conservat şi pus în valoare şi nicidecum demolat.“, se arată într-un comunicat semnat de Remus Negoi și Stelian Ion.

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions