Conecteaza-te cu noi

Actual

Pasagerii veniţi cu ultimele două avioane din Italia NU vor mai fi carantinaţi în judeţul Constanţa

Published

on

În sfârşit, o veste bună a venit în urmă cu câteva minute de la Biroul de presă al Prefecturii judeţului Constanţa.

Ca urmare a colaborării între prefectul județului Constanța, George Niculescu, ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela și CNCCI, cu susținerea premierului Ludovic Orban, începând de astăzi, 27 martie, cetățenii români aduși prin misiunea umanitară pe Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” Constanța vor fi transportați către județele de domiciliu.

Astfel, în urma sosirii pe Aeroportul Internațional „Mihail Kogălniceanu” Constanța a celor două avioane din Italia, cu aproximativ 380 de pasageri, aceștia din urmă nu vor mai fi carantinați pe raza județului Constanța. Prefectul județului Constanța s-a asigurat că toate procedurile de maximă securitate sanitară sunt implementate.

Pentru românii sosiți cu primul transport, aflați în carantină pe raza județului Constanța, perioada legală de carantinare expiră săptămâna viitoare și vor fi sprijiniți să ajungă, în siguranță, acasă.

Advertisement

Prefectul Județului Constanța, George Niculescu afirmă că „obiectivul umanitar a fost îndeplinit, județul Constanța s-a asigurat că românii repatriați sunt consultați, că li se prelevează probe și că stau în condiții bune de carantinare. După acest proces, ei vor putea ajunge în siguranță acasă”.

Foto: Ştirile ProTV

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions