Conecteaza-te cu noi

Actual

Patru avioane Eurofighter au sosit din Germania la baza militară de la Mihail Kogălniceanu

Published

on

avioane eurofighter germania

Germania sprijină aliatul său NATO, România, la supravegherea spațiului aerian în cadrul misiunii de poliţie aeriană întărită Air Policing South (eAPS). Astfel, ieri după-amiază, avioanele de luptă Eurofighter ale Forțelor Aeriene Germane au sosit la baza militară Mihail Kogălniceanu de lângă Constanța, au precizat reprezentanții Ambasadei Germaniei la București.

În săptămânile trecute au fost deja implementate ample măsuri pregătitoare pentru desfășurarea contingentului german, format dintr-un total de 150 de militari. Începând cu data de 27 noiembrie, patru avioane de luptă Eurofighter vor fi operaționale, și vor consolida apărarea aeriană la flancul sud-estic al NATO. În prealabil, se va mai efectua certificarea din partea NATO.

Ambasadorul Peer Gebauer: ”Îi întâmpin cu căldură pe membrii contingentului german de intervenție în România. Participând din nou la misiunea de poliţie aeriană întărită Air Policing South cu patru avioane de luptă Eurofighter, aratăm că suntem alături de aliatul nostru, România, și colaborăm la securizarea teritoriului nostru aliat. Le mulțumesc partenerilor noștri români pentru ospitalitate și pentru cooperarea excelentă.”

Foto: Comandantul Contingentului eAPS

avioane eurofighter germania

avioane eurofighter germania

Comentarii pe Facebook

Autentifica-te pe Facebook pentru a comenta

Am devenit jurnalist în urmă cu foarte mulţi ani, pe la începutul lui 1992. Era dificil, pentru că lumea era avidă de informaţii, iar adunarea acestora presupunea foarte multă muncă. Redacţia ziarului Telegraf a constituit lansarea mea în presă, iar viaţa mea personală a devenit extrem de simplă: lucram de dimineaţa până în cursul nopţii. După vreo 6 ani, timp în care am început să fac şi televiziune, la TV Neptun, am decis să plec la subredacţia de Constanţa a ziarului Naţional. Acela a fost momentul în care am lucrat în paralel în presa scrisă şi în cea audio, la mai multe posturi de radio, începând cu Europa FM şi terminând cu Mix FM. A venit apoi perioada în care mi-am dorit mai mult şi am continuat să fac şi televiziune, la Antena 1, iar apoi la B1TV. Însă presa scrisă a rămas, mereu, marea mea pasiune. Am ajuns redactor şef adjunct la Observator de Constanţa, unde am rămas mai bine de 10 ani. Apoi am stabilit că ajunge cu genul acesta de muncă în care îţi neglizeji familia, că este cazul să fac altceva. Şi am devenit PR! După 5 ani, mi-am reamintit că doar presa mă satisface din toate punctele de vedere! Motiv pentru care ... iată-mă!

Advertisement





Despre Noi

Știri și investigații din județul Constanța.
Aici găsiți subiectele care contează.

Asociația Puterea Civică

Forma legală: ONG/Asociație
Cod de Identificare Fiscală: 24860568

Adresa: Constanța, Bd. IC Brătianu nr. 48, Bl. G29 (Complex Intim), Et. 1, Biroul 7.

Telefon: 0241.625.564

E-mail: ordinea.ro@gmail.com




Copyright © 2018 Ordinea.RO - Theme by MVP Themes, powered by WordPress. Administrat, Implementat, Optimizat de Takmate Solutions